Știri recente (Page 1.479)

Elena Băsescu a născut sâmbătă seară, un băiețel. Este cel de-al doilea copil făcut cu soțul ei, Bogdan Ionescu, și cel de-al treilea nepot al fostului Președinte al României, Traian Băsescu. Cel care a anunțat vestea venirii pe lume a băiețelului a fost Traian Băsescu. Fostul Președinte al României a anunțatAfla mai multe!

Malcolm Brenner a recunoscut în cadrul unui documentar tv că a făcut sex cu o femelă delfin, pentru că aceasta se îndrăgostise de el. Mărturisire șocantă a unui american. Timp de un an de zile s-a iubit cu un delfin și chiar a făcut sex cu acesta. Malcolm Brenner aAfla mai multe!

Judecătorul Sergio Mattarella a fost ales sâmbătă, preşedintele Italiei, de către Parlamentul de la Roma. Sergio Mattarella a fost ales, sâmbătă, preşedinte al Italiei, cu 665 de voturi, cu mult peste cele 505 voturi necesare. Fiul unui lider istoric al DC, care a crescut între un prestigios liceu catolic din Roma, SergioAfla mai multe!

Fotbalul australian e în sărbătoare. Australia a cucerit sâmbătă, la Sydney, pentru prima dată în istorie, a Cupa Asiei pe Națiuni la fotbal. Australia este noua campioană a Asiei la fotbal. Fotbaliștii australieni au învins sâmbătă la Sydney, în finală, în fața a 80.000 de spectatori, cu scorul de 2-1,Afla mai multe!

Alina Bica, Adreian Videanu, Dorin și Alin Cocoș, au fost arestați preventiv, sâmbătă, de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru mai multe fapte de corupție. Alături de cei patru a fost arestat și Mihăilescu Ionuț Florian, consilierul lui Bica. Dorin Cocoș este acuzat de DNA de  trafic de influență și dareAfla mai multe!

Serena Williams și-a trecut sâmbătă, în palmares, cel de-al șaselea trofeul la turneul de Grand Slam, Australian Open de la Melbourne. Americanca a învins-o în finală pe rusoaica Maria Sharapova.  Serena Williams rămâne invincibilă și la 34 de ani. Americanca a câștigat sâmbătă, la Melbourne, pentru a șasea oară înAfla mai multe!

România a înregistrat succese fantastice la Australian Open 2015. Semifinale la dublu masculin prin Tecău, Halep în sferturi la simplu, Begu a ajuns în optimi, iar Marius Copil, în turul doi la simplu masculin. România a fost reprezentată la Australian Open 2015 de nouă jucători de tenis: 6 fete: SimonaAfla mai multe!