Fotbalul australian e în sărbătoare. Australia a cucerit sâmbătă, la Sydney, pentru prima dată în istorie, a Cupa Asiei pe Națiuni la fotbal.

Australia este noua campioană a Asiei la fotbal. Fotbaliștii australieni au învins sâmbătă la Sydney, în finală, în fața a 80.000 de spectatori, cu scorul de 2-1, echipa din Coreea de Sud.

Massimo Luongo a deschis scorul pentru Australia în minutul 45. însă Son Heung-min a egalat în minutele adiționale acordate de arbitru (90+1) și a trimis meciul în prelungiri.

James Troisi a reușit golul victoriei în minutul 105, ultimul din prima repriză a prelungirilor, după o eroare de proporții a fundașului Kim Jin Su în fața lui Tomi Juric.

Astfel că Australia câștigă primul său titlu de campioană a Asiei, o confederație din care face parte din 2006.

Australienii și-au luat astfel revanșa după finala pierdută în anul 2011, în fața Japoniei.

Pe locul 3 la competiţia desfăşurată în Australia s-a clasat echipa Emiratelor Arabe Unite, care a câştigat vineri finala mică în faţa naţionalei Irakului, scor 3-2.

Coreea de Sud a cucerit acest trofeu de două ori, în 1956 și 1960 și a mai jucat trei finale în 1972, 1980 și 1988.

Cupa Asiei AFC este o compeție internațională de fotbal care se desfășoară din anul 1956, odată la patru ani.

La competiție participă statele afiliate la Confederația Asiatică de Fotbal.

Câștigătoarea cupei se califică automat la Cupa Confederațiilor FIFA.