Spania s-a calificat în marea finală a Campionatului Mondial 2026 după ce a învins Franța cu scorul de 2-0, în prima semifinală a turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Meciul, transmis în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, a menținut postul pe prima poziție în clasamentul audiențelor pentru a 34-a zi consecutivă a competiției.
Partida de aseară, disputată pe Dallas Stadium chiar de Ziua Națională a Franței, a fost dominată de campioana europeană, care și-a asigurat locul în finală prin golurile marcate de Mikel Oyarzabal (minutul 22, din penalty) și Pedro Porro (minutul 58). Spania va juca a doua sa finală mondială, după titlul obținut în 2010 în Africa de Sud.
Audiențe record pentru Antena 1
Semifinala Franța – Spania a condus clasamentul audiențelor pe toate categoriile de public, cu o cotă de piață de 58.8% și 17.2% puncte de rating la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani. În minutul de aur (ora 22:51), peste 2.9 milioane de telespectatori au urmărit cu sufletul la gură evoluțiile de pe teren.
Antena 1 a condus și clasamentul pe întreaga zi, cu 3.0 puncte de rating și 29.1% cotă de piață, dar și pe intervalul Prime Time (19:00 – 00:00) cu 9.0 puncte de rating și 39.0% cotă de piață.
Recorduri istorice
Deși nu a reușit să-și califice echipa în finală, meciul a avut o semnificație specială pentru Kylian Mbappé, care a devenit jucătorul francez cu cele mai multe prezențe la Campionatul Mondial – 21 de meciuri, depășindu-l pe Hugo Lloris. Atacantul lui Real Madrid deține un record impresionant: 17 victorii și un egal în cele 18 titularizări la Cupa Mondială.
Și selecționerul Didier Deschamps a stabilit un nou record, devenind antrenorul cu cele mai multe meciuri conduse din istoria Cupei Mondiale – 26 de partide.
Anglia – Argentina, diseară în a doua semifinală
Diseară, de la ora 22:00, în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, Anglia și Argentina se întâlnesc în a doua semifinală. Este o confruntare istorică care se joacă la 40 de ani distanță, cu Bellingham, Kane și o Anglie obsedată de trofeu de o parte, și Messi și o serie lungă de recorduri de cealaltă parte.
Spania va disputa marea finală pe 19 iulie, de la ora 22:00, iar Franța va juca în finala mică pe 18 iulie, de la ora 00:00, cu învinsa semifinalei Anglia – Argentina.