Serena Williams a anunțat marți, că se retrage din tenis. Americanca, ajunsă la vârsta de 41 de ani, a spus că pune racheta în cui după US OPEN 2022.

La o zi după ce a bifat prima sa victorie după 14 luni de pauză, Serena Williams face marele anunț: gata, se retrage din tenis.

Serena Williams a anunțat printr-o scrisoare deschisă pentru revista Vogue că se retrage oficial din tenis, după ediția din acest an de la US Open.

„Vine un moment în viaţă când trebuie să te decizi să mergi pe un nou drum. Este întotdeauna un moment dificil când iubeşti atât de mult ceea ce faci şi, Doamne, iubesc tenisul. Dar acum numărătoarea inversă a început”, a spus americanca, deţinătoare a 23 de titluri de Mare Şlem, adăugând că vrea să „se concentreze pe rolul ei de mamă, pe obiectivele sale în plan spiritual pentru a descoperi o Serena nouă, dar la fel de incitantă”, a transmis Serena Williams.

Miercuri, Serena Williams va juca în turul secund cu învingătoarea dintre elveţianca Belinda Bencic şi cehoaica Tereza Martincova.