Ai primit recomandare pentru un RMN la articulații și vrei să te programezi la o clinică privată pentru procedura medicală și un diagnostic precis. Ce te va interesa în prima fază e costul procedurii și timpul scurs până primești rezultatele și până când medicul specialist va putea să le evalueze. Costurile totale excelente și recuperarea informației în cel mai scurt timp sunt avantajele pe care le poți avea dacă apelezi la Hyperclinica MedLife Unirii.

Când te programezi pentru un RMN articulații la centrul de imagistică MedLife Unirii și vrei să știi cât costă și cât durează recuperarea informației, nu trebuie să treci printr-o procedură foarte complicată. Costurile sunt transparente și pot fi aflate din Call Center sau de pe site-ul oficial, în funcție de recomandările primite de la medicul specialist. 

Primirea rezultatelor e de regulă rapidă pentru eficientizarea oferirii de diagnostice fix în momentul în care pacientul are nevoie de ele pentru stabilirea unor tratamente.

RMN-ul articular. Procedura și durata

RMN-ul articular este o investigație imagistică care își propune să ofere detalii despre structurile din interiorul articulației. Structurile vizualizate în timpul unui RMN articular sunt: oasele (capetele articulare, os subcondral, măduva osoasă), cartilajul articular, meniscurile (la genunchi), ligamentele și tendoanele, mucoasa sinovială și lichidul articular, bursele, mușchii și țesuturile moi din jur, vasele și nervii periferici. 

Pentru RMN-ul la articulații, procedura e asemănătoare celei generale pentru RMN. Pacientul stă întins pe masa aparatului RMN, se plasează o bobină de suprafață în jurul articulației investigate, masa intră în tunel și articulația e poziționată în centrul câmpului magnetic. 

Imediat începe scanarea propriu-zisă, se fac mai multe secvențe (serii de imagini) în diferite planuri: sagital, coronal, axial, uneori și oblice. O secvență durează între 2 și 7 minute. 

Dacă s-a stabilit că e nevoie și de substanță de contrast, se administrează intravenos treptat. La un artro-RMN, intraarticular, substanța se injectează direct în articulație, sub anestezie locală, sub ghidaj ecografic sau radiologic, pentru a se observa clar cavitățile articulare și a se evidenția leziuni subtile de cartilaj, labrum, menisc sau ligamente. La final se primește un CD sau un stick USB cu imaginile brute (DICOM). 

Raportul medical interpretat de radiolog vine ulterior, în 24-48 de ore de obicei. Durata medie pentru RMN-ul articular este de 30-60 de minute la genunchi, dar în cazuri speciale se ajunge și la 120 de minute. 

În cazul articulațiilor de la umăr, durata e de 15-45 de minute, la articulațiile mici (pumn, cot, gleznă), durata medie este de 20–30 minute. Când avem și substanță de contrast administrată, se adaugă încă 10–20 minute la timpii inițiali estimați. Un artro-RMN (care implică și contrast intraarticular) va adăuga 15–30 minute pentru pregătirea și injectarea contrastului. 

Anumiți factori vor prelungi durata RMN-ului articular. Discutăm aici despre complexitatea cazului (mai multe secvențe, mai multe planuri), necesitatea de a relua o secvență din cauza mișcărilor, de utilizarea contrastului, de scanarea bilaterală sau a mai multor articulații, de prezența sedării.

Cât durează recuperarea informației (până primești raportul RMN)?

În general, recuperarea informației, raportul RMN, se primește în primele 24 de ore până la 72 de ore de la finalizarea procedurii RMN în București. Pentru urgențe medicale/chirurgicale/neurologice, rezultatul se poate da verbal, pe loc sau telefonic (dacă medicul este colaborator extern). Raportul scris în situații urgente se poate elibera în 3–6 ore. 

În sistemul privat românesc, rezultatele complete sunt de obicei gata în 3–5 zile lucrătoare pentru cazuri care nu sunt urgente, în vreme ce în sistemul public, timpul de așteptare poate ajunge până la 2 săptămâni. 

Există mai mulți factori care determină cât de repede se primește raportul final RMN:

  • Complexitatea examinării – se interpretează mai rapid un RMN articular simplu (genunchi nativ) decât un artro-RMN sau un RMN cu multiple secvențe și comparații. Dacă mai e și substanță de contrast administrată, care impune compararea imaginilor pre-contrast și post-contrast, timpul de recuperare a informației după RMN e și mai mare;

  • Volumul de lucru și listele de așteptare – dacă în centrul de imagistică sunt multe examinări în așteptare, raportul va întârzia. Weekendurile, sărbătorile și nopțile pot prelungi timpul de așteptare;

  • Disponibilitatea radiologilor – radiologii citesc RMN-uri în „blocuri” programate. Dacă mai e nevoie și de un radiolog subspecialist, interpretarea poate aștepta până când specialistul e disponibil;

  • Calitatea imaginilor – dacă apar artefacte de la mișcare, rezoluția e slabă, tehnicianul va cere repetarea secvențelor;

  • Sistemul informatic (PACS) – se transmit imaginile instantaneu către radiologi, reducând timpul de așteptare până la primirea raportului. Centrele de imagistică cu echipamente mai vechi sau fără integrare digitală vor avea întârzieri mai mari legate de recuperarea informației după RMN;

  • Comunicarea cu medicul care a trimis pacientul la RMN – raportul final este transmis medicului specialist care a solicitat investigația și va dura până acesta îl primește, îl vede, îl revizuiește.

Ce informații poți primi însă imediat după RMN? Aici e simplu. Primești imediat după RMN confirmarea că scanarea a decurs bine, CD sau stick USB cu imaginile brute, cu fișierele DICOM, iar pacientul are acces la imagini în portalul online. Doar în urgență se primește și raport verbal preliminar și niște concluzii inițiale. 

Diagnosticul final / raportul scris se va primi mai târziu, în 24-48 de ore până la 72 de ore. Doar medicul curant are experiența necesară să interpreteze corect imaginile brute captate în timpul RMN-ului. Nu este recomandat să îţi stabileşti diagnosticul pe baza imaginilor sau a unor termeni tehnici din raport, pentru a nu exista o alarmare fără sens.

RMN articulații la MedLife Unirii: cât costă și cât de repede poți primi rezultatele?

Costul unui RMN articular poate varia destul de mult în funcție de clinică, de spital și de alegerea unui centru de imagistică privat sau de la stat. Da, se pot deconta RMN-urile cu bilet de trimitere, în limita fondurilor disponibile, din păcate timpii de așteptare pot fi destul de mari.

RMN-ul nativ (fără contrast) este mai ieftin indiferent unde mergi să îl faci, în timp ce un RMN cu substanță de contrast adaugă costul substanței, al branulei, al monitorizării și al timpului suplimentar de scanare. 

La un artro-RMN costul va fi și mai mare pentru că procedura e mai complexă, o procedură invazivă minimă sub ghidaj ecografic/radiologic. Numărul de articulații scanate influențează și el prețul final al RMN-ului. 

Scanarea unilaterală (un genunchi, un umăr) costă mai puțin. Scanarea bilaterală sau a mai multor segmente costă mai mult, pentru că dublează timpul de scanare și numărul de secvențe. 

Echipamentul și tehnologia adăugă costuri în plus la prețul final pentru RMN. Aparatele de 1.5 Tesla sunt standardul clinic actual și oferă o rezoluție optimă pentru majoritatea investigațiilor, implicând costuri operaționale mai mici. Aparatele de 3 Tesla oferă un raport semnal-zgomot superior și imagini și mai detaliate, dar nu întotdeauna costă mai mult. 

Medicul radiolog consultat, care interpretează imaginile brute RMN. Depinde mult dacă discutăm despre un medic primar vs. medic specialist, despre medic cu experiență în imagistică musculo-scheletală sau alte supraspecializări. 

Locația și tipul unității ar putea fi un factor esențial care influențează direct prețul RMN-urilor. Centrele independente de imagistică oferă prețuri mai mici decât departamentele de spital, costurile operaționale fiind reduse.

Cât costă în realitate un RMN pentru o articulație? Iată câteva costuri generale orientative: RMN nativ (fără substanță de contrast) – prețuri medii cuprinse între 600/650 RON și 850 RON pentru o singură articulație; RMN cu substanță de contrast – costuri de 850 RON și 1.300 RON. Substanța de contrast se taxează separat (se adaugă 250–300 RON peste prețul de bază al investigației). 

Costul RMN-ului articular nativ la Hyperclinica MedLife Unirii poate porni de la 890 – 950 RON, iar varianta cu substanță de contrast poate ajunge la 1.150–1.350 RON. Un RMN articulație bilateral va avea un preț estimativ mediu de 1.000 – 1.500 RON, un artro-RMN (contrast intraarticular) va fi undeva la 1.000 – 1.500 RON+, un RMN articulații unilateral cu substanță de contrast va avea prețuri care pornesc de la 1.090 RON – 1.300 RON. 

Pentru prețuri exacte, MedLife recomandă efectuarea unui apel în Call Center (021) 9646 sau întrebări adresate la recepția Hyperclinicii MedLife Unirii, pentru că prețurile se pot modifica și depind de medicul ales. MedLife comunică oficial că rezultatul RMN se primește în 48–72 de ore de regulă.

Hyperclinica MedLife Unirii dispune de un centru de imagistică pentru RMN, videocolposcopie, ecografii ginecologice 4D, sonoelastografie mamară și de tiroidă, dexaosteodensitometrie, tomografie în coerență optică retină, maculă, nerv optic, retinofotografie și ecografie oculo-orbitară, ecografie 3D și 4D Voluson. 

Medicii specialiști cu experiență vor interpreta rapid rezultatele și vor oferi pacienților diagnostice corecte pentru tratamente personalizate. Programările rapide la RMN, telefonice sau online, lipsa listelor de așteptare foarte lungi de la stat, precum și experiența generală excelentă din hyperclinică vor fi motive întemeiate pentru alegerea Hyperclinicii MedLife Unirii pentru următorul RMN, indiferent de complexitatea sa.