Klaus Iohannis are zilele numărate în funcţia de Preşedinte al României. Deşi şi-a început al doilea mandat de doar jumătate de an, Iohannis este la un pas de a fi demis şi acuzat de înaltă trădare. În loc să promulge legea prin care se celebrau 100 de ani de la Trianon, care consfinţea Marea Unire a României, Preşedintele acuză Parlamentul că a adoptat o lege neconstituţională. Prin acestă decizie, Iohannis face jocurile Ungariei care denunţă Pactul de la Trianon. 

Iohannis nu mai este Preşedintele României, nu în mod real,  ci doar formal, pentru că el slujeşte interesele altor puteri străine. Deşi a acuzat PSD că a „Vândut Ardealul la Unguri”, Iohannis dovedeşte că el trădează ţara în detrimentul Ungariei.

În loc să promulge legea Trianonului, Iohannis a decis vineri, să o conteste la CCR, invovând motive puerile şi chiar aberante. Practic Iohannis s-a opus ca România să celebreze Centenarul Trianonului, care reprezintă un mare succes pentru România, o sărbătoare de mare însemnătate pentru statul român. Decizia de a contesta la CCR această lege reprezintă un act de trădare naţională pentru că dă apă la moară ungrilor şi aruncă în derizoriu însemnătatea pactului de la Trianon şi importanţa sa pentru statul român.

Înainte de această decizie, potrivit unui sondaj CURS, 52% dintre români aveau o părere foarte proastă despre Iohannis. Acum, după această decizie, Iohannis se va prăbuşi şi mai mult în sondaje iar şansele ca mandatul său să se încheie înainte de termen, sunt tot mai mari. Dacă merge în continuare pe acest drum şi ia măsuri împotriva României şi a românilor, Iohannis nu apucă Craăciunul.

Iohannis, a trimis Curții Constituționale vineri, 5 iunie a.c., o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

„În data de 19 mai 2020, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon (PL-x nr. 521/2019). Considerăm că această lege contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principului separației puterilor în stat și ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la stabilitatea raporturilor juridice, cât și în cea referitoare la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție, conform cărora «Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a țării», ale dispozițiilor constituționale referitoare la domeniile rezervate legilor organice stabilite de art. 73 alin. (3) lit. t) coroborate cu cele ale art. 31 alin. (5), precum și celor ale art. 147 alin. (4) referitoare la obligativitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, pentru argumentele pe care le vom prezenta în cele ce urmează”, se arată în comunicatul Adminsitraţiei Prezidenţiale.

1. Nerespectarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4), ale dispozițiilor art. 61 alin. (1) și ale art. 147 alin. (4)

Așa cum rezultă din titlu, precum și din dispozițiile art. 1 ale legii deduse controlului de constituționalitate, obiectul de reglementare îl constituie declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon. Apreciem că stabilirea acestui conținut, de o asemenea manieră, denotă caracterul pur enunțiativ al reglementărilor, fără ca obiectul legii să fie determinat în mod clar.

Potrivit jurisprudenței constituționale, legea este definită ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinței legiuitorului, ale cărei conținut și formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia.

În cazul legii supuse controlului de constituționalitate, se poate observa că dispozițiile conținute și, în mod special, cele care ar trebui să constituie obiectul de reglementare, au un caracter pur declarativ, deoarece acestea nu sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia, ci sunt, mai degrabă, generate de dorința, de a prestabili, fără echivoc și într-un singur caz, declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon. Or, de esența unei legi, ca act juridic al Parlamentului, este însuși caracterul normativ al acesteia, iar nu unul eminamente declarativ, lipsit de efecte juridice. În

Însă, în cazul de față, caracterul pur declarativ al legii deduse controlului de constituționalitate, așa cum acesta se poate deduce atât din titlul legii criticate, cât și din dispozițiile de la art. 1, fără a putea constitui în mod efectiv drepturi și obligații, este de natură să determine ambiguități cu privire la efectele pe care legea le-ar putea produce. De aceea, apreciem că o asemenea sferă de reglementare este de esența unei simple declarații a Parlamentului, a unui anunț, fără caracter normativ.

Din dispozițiile art. 2 al legii criticate rezultă că scopul reglementării îl reprezintă marcarea zilei Tratatului de la Trianon prin organizarea, la nivel național și local, de manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. Astfel, scopul legii criticate nu este unul individualizat, precis determinat, întrucât nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat. Or, legea, prin esența și finalitatea sa constituțională, trebuie să fie un act cu aplicabilitate generală și să vizeze un interes general al societății. Însă, în cazul de față, legea supusă controlului de constituționalitate are o arie de aplicabilitate circumstanțiată asupra declarării zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon. Sfera de incidență a reglementării, calificată astfel prin scopul său și determinată în acest mod de legiuitor, dispune într-un domeniu ce intră, de fapt, în competența de reglementare a autorităților administrative publice centrale, iar nu în cea a Parlamentului, care nu poate să legifereze „în scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon” și să prevadă desfășurarea unor manifestări organizate la nivel național și local, „consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon”.

Ținând cont de toate aceste aspecte, considerăm că instrumentul juridic prin intermediul căruia este realizat acest act de declarare a zilei de 4 iunie, Ziua Tratatului de la Trianon este unul eronat, întrucât această declarație per se nu poate fi impusă și/sau realizată printr-o lege, ca act juridic al Parlamentului, ci se poate realiza doar printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ ori poate îmbrăca, eventual, forma unei declarații cu caracter politic.

Prin urmare, regimul juridic privind declararea unor asemenea zile nu se încadrează în ipoteza reglementării de ordin primar, astfel încât acesta nu se poate impune printr-o lege.

De aceea, învederăm faptul că Parlamentul, acționând în acest fel și arogându-și competența de legiferare, în condițiile, domeniul și cu finalitatea menționată, a acționat ultra vires, intrând în aria de competență a autorității executive, singura cu atribuții în domeniul sus-menționat, printr-un act de reglementare secundară, care să se subsumeze competenței autorității administrației publice centrale.