În vârstă de 37 de ani, Shakira a adus pe lume, prin cezariană, cel de-al doilea copil din relația cu fotbalistul Gerard Piqué, 27 de ani.
Artista a născut cel de-al doilea copil la la clinica Chiron Teknon din Barcelona, Spania.
Cel de-al doilea copil al Shakirei și al lui Gerard Piqué, va purta numele Sasha Piqué Mebarak.
“Numele Sasha are origini grecești și rusești și înseamnă apărătorul oamenilor sau războinic”, a explicat alegerea Shakira pe site-ul său de internet.
La cererea artistei, echipa care a efectuat intervenția chirurgicală a fost formată numai din femei. Excepție a făcut specialistul în chirurgie plastică, al cărui rol este ca operația să nu lase o cicatrice inestetică pe corpul atât de admirat și fotografiat al mămicii.
Ca și în cazul nașterii primului fiu al cuplului, Milan, la 22 ianuarie 2013, pentru acest eveniment a fost rezervat un întreg etaj al spitalului, pentru a se asigura intimitatea dorită de acesta.
Shakira va lansa și un nou album în cursul acestei primăveri, produs discografic pe care se pare că-l va promova printr-un nou turneu internațional.