Deși nu a intrat în turul doi la prezidențiale, doctorul Sebastian Popescu, candidatul Partidului Noua Românie, a obținut în primul tur, 25.994 de voturi. Cu 11.311 voturi mai mult decât la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024.

Cu ZERO lei cheltuieli de campanie, doctorul Sebastian Popescu a reușit să convingă aproximativ 26.000 de români să-l voteze în funcția de Președinte al României.

Președintele PNR le-a mulțumit românilor pentru vot și îi îndeamnă să se implice, pentru ca aceste voturi să se transforme într-o schimbare reală și palpabilă pentru români.

„Din suflet mulțumesc românilor pentru cele 25.994 voturi oferite și pentru faptă că au avut încredere în mine că pot să devin Președintele lor. Chiar dacă nu am ajuns în turul doi, fiecare vot primit este o poveste de încredere, o speranță într-un viitor mai bun. Am demonstrat împreună că schimbarea se poate face fără resurse uriașe, fără promisiuni goale, ci doar prin pasțiune, implicare și onestitate. Dar acesta este doar începutul! Dacă și voi credeți că putem construi o alternativă reală la clasa politică actuală, vă invit să vă alăturați nouă în PNR. Avem nevoie de energie, de idei, de oameni care să lupte alături de noi pentru o Românie demnă, prosperă și dreaptă!”, a declarat Președintele PNR.

A fost a treia candidatură consecutivă a lui Sebastian Popescu la alegerile prezidențiale.

În anul 2019 au fost 14 candidați la prezidențiale, iar Sebastian Popescu s-a clasat pe locul 13 cu 30.850 voturi primite.

În anul 2024, au fost tot 14 candidați la prezidențiale, iar Președintele PNR s-a clasat pe locul 12 cu 14.683 voturi.

La alegerile din 4 mai 2025, au fost 11 candidați la prezidențiale, iar Sebastian Popescu s-a clasat pe locul 9 cu 25.994 voturi primite.

George Simion și Nicușor Dan s-au calificat în finala prezidențială din 18 mai 2025.