Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat astăzi, în județul Alba, două noi creșe construite prin Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”, coordonat de Ministerul Dezvoltării.

Noile unități de educație timpurie au fost realizate în municipiul Aiud și în orașul Abrud, fiecare având o capacitate de patru grupe. Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproximativ 21 de milioane de lei. Cele două creșe se alătură primei unități de acest tip din județul Alba, inaugurată la Sebeș, în luna octombrie a acestui an.

„Fiecare nouă creșă înseamnă o investiție directă în viitorul copiilor noștri. Prin acest program, oferim familiilor condiții moderne de educație timpurie și consolidăm infrastructura de care comunitățile au nevoie pentru a se dezvolta echilibrat. Realizarea acestor obiective este un nou exemplu al felului în care administrația locală și ministerul pot colabora eficient pentru binele oamenilor”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Odată cu inaugurarea celor două creșe din județul Alba, numărul total al unităților finalizate la nivel național prin Programul „Sfânta Ana” a ajuns la 44, programul reprezentând una dintre cele mai importante inițiative guvernamentale dedicate dezvoltării infrastructurii de educație timpurie din România.