Serialul „Minciuni de familie”, difuzat la Kanal D de luni până vineri, de la ora 20:00, continuă să captiveze publicul prin intensitatea poveștii și profunzimea personajelor. Unul dintre cele mai îndrăgite personaje este Tolga, interpretat cu sensibilitate și forță de actorul Caner Şahin.

      Tolga este portretizat ca un om care nu se teme să lupte pentru iubirea sa și care acționează ferm în fața nedreptății, chiar și atunci când aceasta vine din partea propriei familii. Pentru Caner Şahin acest personaj are o construcție aparte.

      „Tolga este un personaj foarte special în ceea ce privește felul său de a iubi. Chiar te întrebi dacă există un om care poate iubi atât de frumos ca Tolga. Este un bărbat ambițios și curajos și mă identific cu el în această privinţă”, spune Caner Şahin.

      Partenera sa de pe platoul de filmare, actrița Feyza Sevil Güngör, cea care da viață  personajului Oylum, fiica judecătoarei Güzide Yenersoy, joacă un rol important în dinamica serialului. Actorul mărturisește că relația lor profesională este una echilibrată, lipsită de tensiuni și bazată pe colaborare autentică, în care umorul și respectul reciproc sunt constante.

      Dincolo de cariera din televiziune, Caner Şahin are o poveste personală cel puțin la fel de interesantă ca cea a personajului său. A crescut într-o familie de profesori, fiind mezinul unei familii cu trei băieți. Spune că a fost răsfățat de cei din jur, dar educația primită de la părinți și susținerea fraților mai mari, cu 10, respectiv 12 ani, l-au ajutat să-și păstreze echilibrul și valorile.

      Parcursul său profesional nu a fost unul tipic pentru un actor. A urmat inițial cursurile Facultății de Inginerie Mecanică din cadrul Universității Tehnice din Istanbul, urmând exemplul fraților săi, dar a realizat că adevărata sa pasiune este arta. Descoperirea teatrului în cadrul universității i-a schimbat traiectoria, iar curajul de a-și urma visul l-a dus spre Conservatorul de Stat al Universității din Istanbul. A fost admis la actorie din prima încercare, în ciuda scepticismului celor din jur, și consideră acest pas drept cea mai inspirată decizie din viața sa.

      Debutul său în televiziune a avut loc în 2016, în serialul Babam ve Ailesi. De atunci, Caner Şahin s-a remarcat prin roluri consistente, devenind o prezență apreciată în industria cinematografică turcă.

      În afara actoriei, este pasionat de fotografie și videografie, domenii în care speră să se dezvolte în viitor.

      Caner Şahin este un artist complet care, în „Minciuni de familie”, oferă o interpretare care pune în lumină complexitatea personajului, dar și maturitatea unui actor care și-a câștigat locul în inimile publicului.

     Nu ratați, așadar, un nou episod al producției „Minciuni de familie”, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D.