Legi călcate în picioare, în goana după profit. Siguranța cetățeanului, ignorată complet. Sunt realități scoase la iveală de ancheta realizată de Andreea Filip şi Ionuţ Văduva, difuzată ieri seară la Observator 19. În mai multe oraşe din ţară, s-au construit blocuri și hoteluri lângă rafinării, fapt interzis prin lege. Ministerul Mediului a cerut rapoarte şi controale, iar șeful DSU propune modificarea legislației.
„Întregul nostru demers este pentru oameni și pentru siguranța lor. Dar, ca oamenii să fie în siguranță, trebuie să se respecte legislația. A fost o muncă de documentare extrem de dificilă. Sunt directive europene transpuse într-o lege pe care unii o ignoră, alții pretind că nu o cunosc. Necunoașterea legii nu te face însă nevinovat. Pe scurt, există două reglementări legislative. Una prin care ISU dă avize strict pentru securitatea la incendiu a unui imobil, alta prin care se stabilesc distanțele dintre acel imobil și obiective potențial periculoase, cum sunt rafinăriile. Aceste legi nu sunt corelate. Astfel că, deși ar trebui să fie respectate și separat, unele primării ignoră legea nefavorabilă autorizațiilor de construire. Acest lucru trebuie să fie oprit. Acesta este scopul nostru, ca jurnaliști.” – Andreea Filip, jurnalist Observator
Seveso e numele unei localități din Italia, unde, în 1976 a avut loc un accident chimic grav. Un nor de dioxină a ajuns deasupra orașului aflat la foarte mică distanță de fabrică. 37.000 de oameni au avut de suferit. Directiva Europeană, care poartă numele orașului din apropiere de Milano, e un set de reguli întocmit de specialiștii UE pentru a limita, pe cât posibil, proporțiile dezastrului în caz că pe o platformă chimică, într-un depozit de combustibil sau într-o rafinărie are loc un accident tragic. România a adoptat și ea, în 2016, directiva europeană şi a transpus-o în legea 59/2016, care stabilește că nu ai voie să construiești la gardul unui operator economic care mânuiește, produce sau depozitează substanțe periculoase. În 2017, legea a primit norme metodologice care au trasat şi distanțele la care te poți apropia cu construcții civile de obiectivele cu potențial periculos.
Complex cu 6/7 etaje ridicat în zonă interzisă prin lege, la Năvodari
Oraşul Năvodari are cinci obiective SEVESO. Cel mai mare dintre ele, Rafinăria. Zona roșie, până la 925 de metri distanță de obiectiv, permite doar construirea obiectivelor industriale pentru depozitare. În zona portocalie, care ajunge până la 2.300 de metri de obiectiv, poți amenaja spații verzi, infrastructură de transport dar nu aeroport, clădiri pentru gospodărie comunală, zone de agrement pentru maximum 100 de persoane. La Năvodari, un complex cu mai multe clădiri care acum au 6/7 etaje, pentru care s-ar fi dat autorizație de construire în 2021, spun surse din primărie, se ridică la mai puțin de 1,5 km de Rafinărie. Conform directivei Seveso, în zona galbenă, care ajunge până la 7500 de metri de obiectiv, blocurile de locuințe sunt limitate la parter + două etaje. Dar se pot construi hoteluri sau apart-hoteluri care pot adăposti cel mult o mie de persoane, fără a fi impus un număr maximum de etaje.
„Când vii și pui blocuri colective și tu vii și spui: «Ăsta-i apart-hotel, pentru că nu e locuit tot timpul», dar de fapt afli că oamenii locuiesc acolo permanent și doar s-a zis că este apart-hotel. Toate aceste aspecte nu vor duce, într-o zi, decât la o posibilă tragedie.„, a declarat, pentru Observator Antena 1, Raed Arafat, şeful DSU.
„De doi ani nu se fac decât finalizările vechilor construcții. S-au cam oprit. Avem o problemă legată de SEVESO, nu știu dacă dumneavoastră știți… (…) E vorba de un studiu. Studiu care împiedică construirea altor blocuri, se pot construi doar apart-hoteluri și hoteluri direct.„, susține Florin Chelaru, primarul din Năvodari.
Explicația pentru cum ajung să obțină avizele astfel de construcții este un alt exemplu de hățiș legislativ românesc. În prezent, pompierii emit avizele pentru securitate la incendiu în baza Hotărârii de Guvern numărul 571 din 2016. O lege actualizată, culmea, în acelaşi an în care Uniunea Europeană emitea directiva SEVESO, transpusă în România prin legea 59. Nimeni nu s-a gândit să coreleze cele două legi.
„La acest moment, lipsa corelării între hotărârea de Guvern care stabilește partea de avizare a unor categorii de locuințe și directiva Seveso face ca ISU să se uite doar la blocul care trebuie autorizat, că are ieșiri de urgență, că are astea – acolo poate să zică ceva, dar nu poate să se uite la aspectul amplasamentului pe care se dă autorizație. Adică primăria autorizează, folosindu-se de acest aspect, când legislația e foarte clară și primăria n-ar trebui să autorizeze.„, a declarat Raed Arafat, şeful DSU.
„Noi am facut adrese către operatorii economici – surse de risc, care ne-au trimis scenariile posibile pe amplasamente. Noi le-am înaintat către unitățile administrativ teritoriale, anual, din 2017, anual, pentru a ține cont de aceste prevederi legale.” – Cristian Rotaru, ISU Dobrogea
„Primăriile nu se pot uita neapărat consultativ la aceste notificări, ele sunt obligate să le respecte, pentru că acolo este vorba de un pericol real.„, a explicat Diana Buzoianu, ministrul Mediului.
Reprezentanţii Primăriei Năvodari susţin că primele notificări de acest fel au ajuns la ei abia în 2022.
În România, sunt 214 obiective SEVESO. Multe dintre ele sunt înconjurate de locuinţe, mall-uri sau hoteluri. Printre oraşele cu cele mai apropiate zone de locuit de fabrici sau rafinării care manipulează sau produc substanţe periculoase, sunt Târgu Mureş şi Ploieşti. Încă din 2020, Observator a atras atenţia asupra modului haotic în care s-au dezvoltat orașe întregi.
Acum, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență spune că lacunele legii vor fi corectate înainte de sfârșitul anului, iar ministrul Mediului anunță controale. „Am cerut de la Garda Națională de Mediu un raport să vedem ce controale au fost făcute în astfel de zone. (…) Avem pe parcurs o modificare a legislației de prevenire și foarte probabil că acest lucru va trebui să fie trecut în legislația care se modifică acum. Și să spunem că partea de SEVESO trebuie corelată cu partea de autorizare pentru locuințe”, a declarat Diana Buzoianu, ministrul Mediului.
Între timp, pentru cumpărătorii de locuințe, oficial nu există nicio garanție că, dacă o construcție a fost ridicată, respectă legea.
„Sfatul către oameni este: nu-ți cumpăra apartament, nu-ți cumpăra locuință dacă vezi că este aproape de o fabrică, mai ales dacă este fabrică cu risc. Asta este în mâna oamenilor.”, a declarat Raed Arafat, şeful DSU.