Preşedintele Ucrainei cere Uniunii Europene să primească de urgenţă, ţara sa în cadrul UE, ca să o apere de Rusia.

Apel disperat a lui  Volodimir Zelenski la adresa Uniunii Euroene.

„Acesta este un moment crucial pentru a finaliza discuţiile de lungă durată odată pentru totdeauna şi a decide asupra acordării Ucrainei a statutului de membru al UE”, a scris Zelenski pe Twitter.

Preşedintele ucrainean a mai spus că a discutat cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, despre „asistenţă suplimentară eficientă” pentru Ucraina, precum şi despre „lupta eroică a ucrainenilor pentru viitorul lor liber”.

Ucraina nu este oficial candidată la aderare în UE.

Revoluţia din 2014 din Ucraina a fost provocată de manifestaţiile care au durat timp de aproape trei luni în centrul Kievului împotriva suspendării pregătirilor pentru semnarea Acordului de Asociere dintre UE şi Ucraina. Aceasta a dus în final la înlăturarea de la putere a fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, relatează dpa, citată de Agerpres.

Rusia a atacat joi dimineaţă, Ucraina, printr-o intervenţie militară terestră, aeriană şi navală. Este cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.