Zeci de români plecați la muncă în Germania, s-au infectat cu noul coronavirus 

Inevitabilul s-a produs. Zeci de români plecați la muncă în Germania, angajați la un abator din orașul Bad Bramstedt, s-au infectat cu coronavirus. Românii au fost plasați în carantină pentru două săptămâni.

Abatorul Vion din orașul Bad Bramstedt, districtul Segeberg (landul Schleswig-Holstein), a anunțat că și-a încetat activitatea, după ce 49 dintre angajații săi români au fost confirmați cu Covid-19.

Conform anunțului companiei,  până în prezent au fost efectuate 110 teste și se așteaptă ca numărul celor infectați să fie și mai mare.

Potrivit ziarulromanesc.de, focarul de coronavirus a izbucnit în locul de cazare al angajaților români, respectiv o fostă cazarmă militară din Kellinghusen, districtul Steinburg.

Cei 49 de români confirmați prin teste cu coronavirus au fost plasați în carantină pentru următoarele două săptămâni și niciunul dintre ei nu are simptome grave.