Xiaomi prezintă în România revoluționarul robot patruped CyberDog 2, alături de cele mai noi adiții din ecosistemul AIoT, ce includ noile căști OpenWear Stereo, brățara inteligentă Xiaomi Smart Band 9 sau aspiratorul smart Xiaomi Robot Vacuum X20+, precum și trotineta electrică Xiaomi Electric Scooter 4 Pro 2nd Gen sau purificatorul de aer Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro.

786,1 milioane de dispozitive inteligente conectate

Platforma globală Xiaomi ce grupează, în ecosistemul AioT, dispozitivele inteligente conectate – excluzând smartphone-uri, laptopuri și tablete a ajuns la  aproximativ 786,1 milioane de device-uri, la 31 martie 2024.

Robotul patruped CyberDog 2, demonstrație de tehnologie

Xiaomi prezintă, în România, robotul patruped CyberDog 2, demonstrație de tehnologie și utilizare eficientă a resurselor smart. Cu o masă de doar 8,9 kg și o dimensiune similară cu a unui Doberman, CyberDog 2 este echipat cu micro-actuatorul CyberGear dezvoltat de Xiaomi, care îmbunătățește mobilitatea robotului și permite manevre de mare dificultate, cum ar fi săriturile pe spate și atenuarea căderii. Noul robot are un control mai precis și este echipat cu un sistem de detecție și de luare a deciziilor, cu 19 senzori pentru vedere, atingere și auz.

În plus, CyberDog 2 a fost realizat într-un sistem extins open-source, de la codare la desene structurale, precum și programare grafică și procesare modulară a diferitelor capacități de detecție. Prin ecosistemul său cu sursă deschisă, familia CyberDog va atrage mai mulți dezvoltatori să participe, promovând progresul și îmbunătățirea roboților inspirați din natură, în beneficiul oamenilor, în viitor.

Xiaomi Smart Band 9, brățara smart a momentului

Cu o luminozitate maximă a afișajului AMOLED de 1200 nits, noua brățară inteligentă Xiaomi Smart Band 9 permite vizualizarea facilă a datelor chiar și în lumina directă a soarelui. Echipată cu un modul senzor de lumină, aceasta detectează cu precizie lumina ambientală, pentru a regla automat luminozitatea ecranului.

Xiaomi Smart Band 9 excelează prin bateria sa puternică de 233 mAh, oferind până la 21 de zile de utilizare obișnuită și 9 zile cu afișaj permanent, toate cu doar aproximativ o oră de încărcare. Aceasta permite 20 de opțiuni unice de vibrație pentru diverse scenarii, de la alarme, până la notificări subtile de mesaje. Controlul tactil inclusiv cu degetul umed asigură o funcționare lină chiar și pe vremea ploioasă.

Xiaomi Smart Band 9 asigură urmărirea precisă a indicatorilor de sănătate și a somnului, prin funcțiile sale îmbunătățite. Monitorizarea ritmului cardiac s-a optimizat cu 16%, oferind o vizibilitate clară asupra ritmului cardiac pe tot parcursul zilei și a SpO₂, dar și monitorizarea ritmului cardiac în repaus pentru 7 zile. De asemenea, noua brățară monitorizează nivelul de stres și calculează un scor de vitalitate. La nivelul somnului, Xiaomi Smart Band 9 analizează datele pentru a oferi un scor de somn și generează un raport detaliat după 7 nopți mai sus de purtare, care acoperă programul de somn, continuitatea somnului, profunzimea și stresul pe tot parcursul zilei, cu sfaturi personalizate pentru a îmbunătăți calitatea somnului.

OpenWear Stereo, căști inovatoare deschise pe ureche

Cu un design inovator deschis pe ureche, noile Xiaomi Open Ear Stereo promit confort pe tot parcursul zilei, cu o potrivire sigură și confortabilă, utilizând silicon lichid moale, prietenos cu pielea.

Aliajul încorporat cu memorie nichel-titan asigură pliuri flexibile, alături de o purtare durabilă și stabilă în diferite scenarii. Driverul dinamic eliptic de 12×17 mm permite o experiență de ascultare excepțională, în timp ce suportul pentru codec LHDC asigură o calitate superioară a sunetului și o performanță optimizată a basului.

Revoluționar pentru un produs din categoria „open-ear” este sistemul personalizat cu două celule, alimentat de driverul activ de reducere a scurgerilor de sunet de Φ10mm, ce formează unde sonore inverse în timpul emiterii, elimină teama de scurgere a sunetului și asigură confidențialitatea.

Xiaomi Robot Vacuum X20+, vârf de linie pentru aspiratoarele inteligente

Puterea de aspirare a motorului de 6000Pa încorporat transformă aspiratorul Xiaomi Robot Vacuum X20+ într-un dispozitiv cu maximă eficiență la nivel de curățare a spațiilor închise. Acesta se deplasează fără efort prin casă, îndepărtează eficient praful și părul din colțuri greu accesibile, din crăpăturile podelei și din spațiile de sub mobilă.

Percepția la nivel milimetric îi permite să evite obstacolele, prin sistemul de evitare a obstacolelor S-Cross™ cu o zonă largă de lumină structurată. Acesta poate detecta și evita obstacolele joase cu o percepție cu unghi larg, chiar și în condiții de iluminare scăzută.

Cu o stație de bază puternică, noul device permite și colectarea automată a prafului în 10 secunde, spălarea automată a capacului mopului, include capacitatea foarte mare a rezervorului de apă, de 4 litri, alături de o tăviță detașabilă de curățare.

Xiaomi Electric Scooter 4 Pro, la a doua generație

Pasionații de mobilitate modernă se pot bucura de noua generație a Xiaomi Electric Scooter 4 Pro, cu o putere maximă de 1.000W, autonomie de 60 de kilometri și o viteză maximă de 20 km/h. Cu semnalizatoare integrate, pentru un plus de siguranță în trafic, dar și cauciucuri fără cameră, mai late, de 10” și un cadru de carbon de o foarte mare rezistență, noul scooter este vârful mobilității moderne.

Un bord multifuncțional prezintă dintr-o privire informațiile esențiale, trei module de viteză pot fi ușor selectate, iar experiența de deplasare include și multiple moduri de recuperare a energiei.

Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro, pentru un aer mai plăcut

Casele au un aer mai plăcut și mai curat, cu noul purificator de aer Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro. Dispozitivul capteazp 99,97% dintre particulele mici de până la 0,3 microni, iar durata de viață a filtrelor crește și ajunge la un interval de 6-12 luni. Prin integrările cu Google Assistant și Alexa, purificatorul poate fi ușor de controlat de la distanță și se integrează natural în ecosistemul casei.

Despre Xiaomi Corporation

Corporația Xiaomi a fost fondată în aprilie 2010 și listată la Bursa Principală de Valori din Hong Kong pe 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de consum și producție inteligentă, cu smartphone-uri și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT în centrul activității sale.

Prin viziunea „Să ne împrietenim cu utilizatorii și să fim cea mai cool companie din inimile lor”, Xiaomi urmărește continuu inovațiile, experiența de utilizatre de înaltă calitate și eficiența operațională. Compania construiește cu perseverență produse uimitoare la prețuri corecte, pentru a permite tuturor să se bucure de o viață mai bună, prin tehnologie inovatoare.

Xiaomi este una dintre companiile de top din lume producătoare de smartphone-uri, livrările sale globale de smartphone-uri clasându-se printre primele trei global, iar utilizatorii activi lunar la nivel global (MAU) (inclusiv smartphone-uri și tablete) au ajuns la 658,1 milioane în martie 2024. De asemenea, compania a stabilit platforma globală de top pentru consumatori AIoT (AI + IoT), ajungând la aproximativ 786,1 milioane de dispozitive inteligente conectate (excluzând smartphone-uri, laptopuri și tablete) începând cu 31 martie 2024. În octombrie 2023, Xiaomi și-a actualizat strategia la ecosistemul inteligent „Human × Car × Home”, care îmbină perfect dispozitivele personale, produsele pentru case inteligente și mașinile. Xiaomi se concentrează întotdeauna pe umanitate și se angajează să ofere experiențe complete și mai bine conectate. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2023, Xiaomi a fost inclusă pe lista Fortune Global 500 pentru al cincilea an consecutiv, pe locul 360.

Xiaomi este o componentă a indicelui Hang Seng, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Mai multe informații despre Xiaomi sunt disponibile pe https://www.mi.com/global/discover/newsroom.

Actualizările despre Xiaomi România pot fi urmărite pe Facebook, Instagram și Youtube.