Deschis și direct, talentat și cu hituri în repertoriu care au ocupat primul loc în topurile muzicale din România, cu zeci de milioane de vizualizări, What’s UP este cu siguranță unul dintre cei mai bine cotați artiști din țară.

Renumitul cântăreț a oferit un interviu în exclusivitate, la “Teo Show”, după o lungă perioada în care acesta a dispărut din lumina reflectoarelor.

Drumul spre celebritate, de la Marius Ivancea, copilul pasionat de muzică, la What’s UP a început la doar 8 ani, când acesta a compus primele lui versuri. Cinci ani a mai tarziu a intrat într-un studio de înregistrări și s-a îndrăgostit iremediabil de muzică.

Într-o zi a venit Andra să asculte niște piese, a auzit-o și pe a mea și așa mi s-a schimbat viața cu totul”, a povestit  artistul despre un moment de cotitură al carierei sale.

            What’s UP a fost vreme de mulți ani textier la un post TV de muzică, unde a lucrat din pură pasiune, o pasiune care l-a făcut să pună școala pe locul doi, după cum a povestit acesta. Însă tatăl său a fost și de acea dată lângă el să îi dea cel mai bun sfat, acela de a acorda atenție învățăturii.

         “La un moment dat s-a închis acel post TV și cumva i-am dat dreptate lui tata. Norocul meu că eram în clasa a XII-a  și am reușit să redevin tocilarul care eram până în clasa a-VI-a. Am terminat liceul și m-am băgat la două facultăți, și,  după doi ani, în paralel, mergeam și la muncă…”, adaugă acesta.

Artistul a mai mărturisit în cadrul interviului de la “Teo Show” că primul său job s-a desfășurat la o terasă din București, acolo unde debarasa mesele; motivul pentru care muncea acolo era unul simplu, avea nevoie de bani. “Până la 15-16 ani începi să îți dorești și tu să mergi la un film”, a rememorat acesta despre acea perioada îndepărtată.