Vlad Ghimpu a devenit duminică, în premieră, campion RTP

Vlad Ghimpu a devenit duminică, în premieră, campion RTP
loading...

Vlad Ghimpu a cucerit duminică, primul său turneu de tenis în cadrul Romanian Tenis Premium. După finala RTP 50 din 2018, pierdută în faţa lui Nicolae Vlase, bucureşteanul în vârstă de 32 de ani, a scpart gheaţa şi s-a calificat la Turneul Campionilor RTP din 2019.

Vlad Ghimpu s-a impus în primul tur, în trei seturi pe Ştefan Lăcătuşu, câştigător al turneului RTP 100 din 4 august 2019, scor 2-4, 4-0, 4-1. În optimi de finală l-a învins pe principalul favorit al turneului, Sorin Bădărău, scor 4-2, 4-1. Iar în sferturi de finală l-a învins pe Răzvan Orlando Negru, scor 4-1, 4-0. În semifinale s-a impus în două seturi, scor 4-1, 4-0, în faţa lui Răzvan Gheorghiţă, favorit numărul opt, care a bifat prima lui semifinală la RTP. În finală, Vlad Ghimpu s-a impus în faţa favoritului numărul doi al turneului, Iulian Vlăduţ Ciucă, scor 4-1, 4-1. Pentru această reuşită, Vlad Ghimpu a primit trofeul turneului RTP 250 SILVER CUP 2019, 250 de puncte RTP care-l propulsează în Top 30 RTP, un premiu în valoare de 210 lei, un voucher RTP de 40 lei şi un voucher de la Wilson. Câştigarea turneului RTP 250 îl califică pe Vlad Ghimpu la Turneul Campionilor RTP din luna octombrie şi îl avansează la nivel RTP 500.

Iulian Ciucă a respectat statulul de favorit numărul doi al turneului, reuşind să bifeze prima sa finală RTP 250. În optimi l-a eliminat pe Radu Trandafir, scor 4-2, 2-4, 10-9, în sferturi s-a impus în faţa lui Paul Mihalache, debutant în circuitul RTP, scor 4-1, 4-1 iar în semifinale, după ce a pierdut la zero primul set,  a întors meciul de la 1-0 la seturi şi 3-1, reuşind să se impună în faţa lui Mircea Trocaru cu scorul de 0-4, 4-3, 10-7. Iulian Ciucă devine primul campion RTP din 2019 care după ce câştigă un turneu la o categorie, devine finalistă la următorul nivel. 200 de puncte RTP, trofeul finalistului, 160 lei plus un voucher RTP de 30 lei şi un voucher de la Wilson, a primit Iulian Ciucă pentru că a jucat finala competiţiei.

21 de jucători au participat la turneul RTP 250 SILVER CUP 2019, dintre care doi au fost debutanţi: Paul Mihalache şi Dragoş Nedelcu.

Arbitrii turneului au fost: Florin Cristea, Luchian Cincu, Mario Stănciulescu şi Sebastian Popescu, ca şi Arbitru Principal şi Supervisor RTP.

Categorii: SPORT

Autor

Recent NEWS

Puteți contacta redacția site-ului de știri www.recentnews.ro pentru sugestii, ponturi, comentarii, păreri, sau drepturi la replică, la adresa office@recentnews.ro