Compania Națională Poșta Română transmite că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile. Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie, așa cum se întâmplă la fiecare început de an.

Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Casa Națională de Pensii Publice va vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ trei zile.

Salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt, având în vedere situația specială în care ne aflăm în luna ianurie, ca urmare a închiderii de an din instituțiile statului. Este o situație excepțională și subliniem faptul că Poşta Română își respectă, intotdeauna, angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poştei Române.

Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:

  • la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;
  • la ghișeele subunităților poștale: până în data de 19 ianuarie 2022.