Cu prilejul Summitului Națiunilor Unite privind Sistemele Alimentare, care a avut loc în data de 23 septembrie, la New York, Upfield, producătorul mondial numărul unu de produse pentru tartinat și brânzeturi vegetale, cu peste 100 de mărci, printre care Rama, Delma și Becel prezente în România,  a anunțat că se angajează să contribuie la o viață mai bună pentru 140.000 de mici agricultori și antreprenori specializați în culturi vegetale.

Ca parte a acestui angajament, Upfield a semnat pentru inițiativa ZERO Foamete a Alianței Globale Pentru O Nutriție Mai Bună (GAIN), inițiativă aliniată cu cel de-al doilea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă al Organizației Națiunilor Unite. Această inițiativă își propune să caute soluții la problemele legate de foamete, care se accentuează la nivel mondial – aproximativ 811 milioane de oameni au fost subnutriți în 2020, ceea ce înseamnă că una din zece persoane nu a avut acces adecvat la hrană. Situația a fost agravată și de pandemia de Covid-19.

Astfel, Upfield investește în două proiecte în Kenya rurală, cu accent pe lanțurile de aprovizionare pentru arahide și ulei de rapiță. Aceste proiecte contribuie la obiectivul ZERO Foamete, care prevede eradicarea foametei la nivel mondial până în 2030.

„Transformarea sistemelor alimentare este esențială pentru securitatea alimentară, îmbunătățirea nutriției și accesul la o dietă sănătoasă, pentru întreaga populație. La Upfield credem că trecerea, la scară largă, la o dietă bazată într-o măsură mai mare pe produse vegetale este schimbarea de care avem nevoie pentru transformarea sistemului alimentar și îmbunătățirea accesului la hrană nutritivă. Noul nostru raport în domeniile mediu, social și guvernanță corporativă se concentrează pe ariile unde credem că putem avea un impact cât mai mare”, a declarat David Haines, CEO Upfield Group.

Lanțul de aprovizionare pentru rapiță

Upfield extinde sprijinul acordat micilor fermieri locali din Kenya, ajutându-i să cultive rapiță într-un sistem de cultură rotațională, ceea ce înseamnă o creștere a veniturilor acestora și un lanț de aprovizionare ce răspunde mai bine provocărilor. Proiectul a crescut de la 500 de fermieri în 2015, la 7.500 în prezent și va continua să se dezvolte. Acesta include un program de training despre agricultura durabilă, pentru a-i pregăti să facă față provocărilor generate de încălzirea globală. Uleiul de rapiță este ingredientul principal în produsele tartinabile Upfield Blue Band™. În prezent, 80% din uleiul de rapiță din produsele tartinabile Upfield Blue Band™ din Africa de Est provine de la această inițiativă locală, urmând ca in 2023 să reprezinte 100%.

Lanțul de aprovizionare pentru arahide

Upfield sprijină NAFAKA, o cooperativă de fermieri kenyeni, ce cultivă arahide și pe care compania o ajută să obțină culturi de calitate. În Kenya, problema principală este reprezentată de aflatoxine, cele mai cunoscute micotoxine care pot contamina diverse culturi agricole sau produse alimentare. Upfield contribuie la lanțuri de aprovizionare fără aflatoxine, garantându-le astfel un venit celor implicați. Arahidele de calitate produse de cooperativa NAFAKA sunt folosite în untul de arahide Blue Band™, popular în Kenya și pe alte piețe din estul Africii.

Ambele proiecte fac parte din strategia de mediu, socială și de guvernanță corporativă a Upfield, care își propune tranziția spre un viitor mai bun prin produse de proveniență vegetală cu scopul de:

  • A încuraja 1 miliard de oameni să aleagă produse pe bază de plante, prin investiții în branduri angajate, inovare și extinderea sortimentului;
  • A avea un impact pozitiv asupra a 200 de milioane de oameni, prin produse mai sănătoase, mai ieftine și mai accesibile care constituie o alternativă pentru cele de origine animală;
  • A oferi o viață mai bună pentru 140.000 de fermieri și a ajunge la 5 milioane de chefi prin programe, grant-uri și inițiative care să îi ghideze spre un viitor în care alimentația se bazează pe plante;
  • A ajunge la Mai mult decât net zero” până în 2050, luându-ne angajamentul să renunțăm la plastic în 95% din ambalajele noastre, până în 2030 și să ne asigurăm că 100% din materiile prime provin din surse responsabile, care nu implică despăduriri sau exploatare.

Mai multe detalii despre angajamentul Upfield se găsesc pe pagina www.upfield.com/purpose .

###

DESPRE UPFIELD

Upfield este producătorul numărul unu de produse pentru tartinat și brânzeturi vegetale, cu peste 100 de mărci, printre care Rama, Delma și Becel prezente în România. Misiunea Upfield este aceea de a face oamenii mai sănătoși și mai fericiți cu alimente vegetale gustoase, care sunt prietenoase cu mediul înconjurător. Cu sediul central la Amsterdam, compania este prezentă în peste 95 de țări, are 14 puncte de producție la nivel mondial și peste 4200 de angajați. Upfield este din 1871 lider al categoriei de tartinabile. Compania dorește să sprijine consumatorii să facă alegeri alimentare care să ajute planeta să prospere. Pentru mai multe informații vizitați www.Upfield.com.

Despre inițiativa ZERO Foamete

Zero Hunger Private Sector Pledge  este o platformă de cooperare și acțiune cu scopul de a eradica foametea. Aceasta se adresează companiilor, cu sprijinul societății civile, a guvernelor naționale și a organizațiilor internaționale. Caracterul flexibil și voluntar al acestei inițiative este punctul său forte, deoarece creează o platformă de cooperare pentru părți care nu ar fi lucrat în mod necesar împreună în trecut.