Se încearcă acoperirea urmelor dezastrului de la Oneşti. Muncitorul în vârstă de 36, ucis de Gheorghe Mureșan, a fost declarat ca fiind infectat cu noul coronavirus iar sicriul său a fost sigilat. Membrii familiei nu îl pot vedea cum arată. Pe surse s-a aflat că poliţiştii ar fi tras din greşeală şi în el, în momentul în care l-au împuşcat pe răpitor.

Ca să nu se afle că are urme de gloanţe de cauciuc pe corp, l-au declarat infectat cu Covid 19 şi sigilat în sicriu pentru ca membrii familiei sale să nu afle asta.

După ce a fost ucis cu 27 de poliţişti de faţă, tânărul electircian are parte acum şi de umilinţă post mortem. Familia sa nu îl poate vedea şi nu îl poate înmormânta creştineşte pentru că are covid.

Paul Iștoan, fratele victimei, a făcut aceste dezvăluiri.

„Am aflat și eu azi dimineață că ar fi fost lovit (n.r în momentul intervenţiei) şi la jumătate de oră am primit telefon de la firma de servicii funerare care comunica, cu Bacăul,și mi s-a spus că fratele meu a fost găsit cu COVID-19 și trebuie sigilat. El a avut COVID acum trei, patru săptămâni. Acum am înțeles că avem voie să avem să facem o înmormântare tradițională„, a mai spus fratele victimei la Antena 3.

Tânărul de 36 de ani, are răni în zona abdomenului, care nu par a fi provocate de cuţit ci de către gloanţele de cauciuc. De unde se speculează că poliţiiştii l-au împuşcat şi pe el în momentul asaltului în apartament.