Peste șase ani, România ar putea găzdui din nou, la București, Universiada de vară, cunoscută drept și Olimpiada mică, a doua mare competiție sportivă după Jocurile Olimpice.

Universiada de vară ar putea reveni la București, la 40 de ani distanță de la prima ediție organizată în anul 1981. Asociația Student Sport și Asociația ”Vasile Tomoiagă” au lansat oficial, marți, candidatura României la organizarea Universiadei de vară din anul 2021, la Facultatea de Drept din Capitală.

La evenimentul de lansare a candidaturii au luat parte și președintele Klaus Iohannis, Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, președintele Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, secretarul general al Federației Internaționale a Sportului Universitar, Eric Saintrond, președinți de federații sportive, campioni olimpici, mondiali și europeni.

Organizarea Universiadei 2021 presupune o întrecere de 12 zile, la care sunt angrenați 9.000 de sportivi din 168 de țări, la 13 discipline sportive obligatorii și trei la alegere.

Gabriela Szabo a salutat inițiativa și a promis sprijinul ministerului pe care îl conduce: Ministerul Tineretului și Sportului sprijină organizarea în țara noastră a unor asemenea evenimente, care au un impact mare asupra dezvoltării infrastructurii, dar și cu efecte pe piața muncii. Este o inițiativă lăudabilă, pe care MTS o susține.

Secretarul General al Federației Internaționale a Sportului Universitar, Eric Saintrond, a declarat: Un asemenea eveniment nu e doar pentru sport și lumea sportivă, dar și pentru dezvoltarea întregii țări și mă gândesc în primul rând la infrastructură. Într-o lume dominată de droguri și confruntări ilegale trebuie să promovăm valorile sportului, etica acestui domeniu și faptul că este un foarte bun prilej pentru tinerii din întreaga lume să se împrietenească. Amintesc numele unor mari sportivi români, ca Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, și în final vreau să subliniez că în această țară există potențialul de susținere a unui asemenea eveniment.

Nadia Comăneci a transmis un mesaj video în care a spus: România a găzduit în 1981 o Universiadă, subliniez că țara noastră este un teritoriu plin de campioni și frumusețe. Sunt Nadia Comăneci și susține această inițiativă.

Universiada este o manifestare sportivă și culturală internațională, organizată la fiecare doi ani într-o altă țară, pe baza unei proceduri de selecție elaborată de Federația Internațională a Sportului Universitar, fiind al doilea eveniment ca anvergură, după Jocurile Olimpice.

Organizarea Universiadei de Vară din 2021 ar fi cel mai mare proiect de țară după intrarea în NATO și UE. Pentru ca acest plan să devină posibil este necesară susținerea Guvernului României în vederea depunerii candidaturii de către Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) și achitarea taxei de înscriere în valoare de 10.000 de euro, până pe data de 31 martie 2015.

România a organizat până acum o singură Universiadă, în anul 1981, acesta fiind, de altfel, și cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată în țara noastră.

Candidatura României este susținută de mari campioni ai României precum Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Sandra Izbașa, Corina Ungureanu, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Valeria Răcilă, Mihai Covaliu, Nicu Vlad, Alina Dumitru, Doina Melinte, Maricica Puică, Carmen Bunaciu și mulți alții.