Curaj nebun pentru un partid din România. Vrea să legalizeze cea mai veche meserie din lume. Deși subiectul este considerat unui TABU și scandalos într-o țară majoritar ortodoxă, partidul vine cu argumente legale, economice și sanitare.

Partidul Noua Românie dorește să legalizeze prostituția în România pentru a combate traficul de carne vie, să protejeze persoanele care vor să practice această meserie, iar statul să-și ia partea leului.

Potrivit statistitilor internaționale, România este principala țară furnizoare de persoane pentru traficul de carne vie și prostituție. Acest lucru ar putea fi oprit dacă proiectul de lege inițiat de PNR, va fi adoptat de Parlament.

Mii de românce sunt exploatate sexual şi uman, cu acordul tacit al autorităţilor române şi de multe ori cu complicitatea “oamenilor legii” care din apărători devin infractori, membri ai clanurilor care fac trafic de carne vie.

Nicio ţară nu a reuşit să găsească o soluţie de a stârpi prostituţia. Însă, multe ţări europene au găsit o variantă de a o controla, legalizarea ei.

Noua Românie consideră că în prezent, unica şansă de a destructura reţelele de prostituţie din România şi de a proteja persoanele exploatate sexual, este să legalizăm această meserie.

Prin legalizare, persoanele care doresc să practice această meserie pentru a-şi câştiga pâinea, o pot face legal, fără să le fie frică, fără să le fie ruşine şi mai ales să aibă garanţia că vor fi protejate de stat.

Doar aşa, prin legalizare, prostituţia poate fi organizată, în locaţii amenajate adecvat, unde cei care vor să beneficieze de serviciile unei dame de companie, o pot face contra cost, fără să rişte să fie arestaţi pentru asta.

Persoanele care practică prostituţia vor avea un loc de muncă legal, vor avea asigurare medicală, pot plăti contribuţii pentru pensie, statul român încasează taxe şi impozite din activitatea lor.

Prociectul de lege iniţiat de PNR, prevede condiţii clare în care se poate desfăşura o astfel de activitate economică în domeniul serviciilor sexuale. Angajaţii/angajatele vor fi testaţi/testate periodic, li se asigură protecţia, fără a li se dezvălui identitatea, discreţia fiind obligatorie.

Legalizarea prostitţiei lasă fără obiectul muncii, traficanţii de carne vie. Aşa putem pune capăt exploatările sexuale, violurilor, bătăilor şi chiar crimelor.

Nu putem invoca religia în a respinge legiferarea prostituţiei, pentru că religia trebuie să ajute oamenii, să îi protejeze. Nu ne putem preface că nu există prostituţie în România. Decât să ascundem gunoiul sub preş, mai bine găsim soluţii de a proteja persoanele prinse în acest cerc vicios al explotării sexuale.

Prin legiferare, dăm posibilitatea fiecărei persoane să aleagă ce vrea să facă, cum să muncească, dacă doreşte să se folosească de corpul său, în scop sexual pentru a-şi câştiga existenţa.

Adunăm prostituatele de pe drumuri şi le oferim şansa de a munci legal, în case de toleranţă, frumos amenajate, curate, fără să fie umilite.

În lipsa legalizării prostituţiei, zilnic mii de romance sunt exploatate sexual, traficanţii de carne vie se îmbogăţesc, statul român nu primeşte nimic, doar cheltuie enorm cu anchete, filaje şi încercări de a captura pe cei care exploatează persoane în scop financiar.