După două zile de scădere a numărul deceselor, Italia a azins azi, cel mai mare număr de morţi înregistraţi într-o singură zi. Italia se apropie cu paşi repezi de 70.000 de persoane infectate şi 7000 de decese.

Cel mai recent bilanţ dat publicităţii de Protecţia Civilă şi Institutul Superior de Sănătate din Italia, arată că în ultimele 24 de ore, 743 persoane au decedat, astfel că totalul morţilor a ajuns la 6820.

Numărul persoanelor noi, depistate ca fiind infectate cu coronavirus în ultimele 24 de ore în Italia, este de 3612 persoane. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 8326 persoane.

Până azi, Italia are 69,176 de persoane infectate cu noul coronavirus. Italia este principalul focar din Europa şi se clasează pe primul loc în lume la numărul de decese, dupbu faţă de China.

La nivel mondial sunt peste 401.000 persoane infectate şi peste 18.000 de decese.