„Godunov” – mega producţia rusească din 2019, poate fi urmărită din 23 iunie, în fiecare miercuri şi joi, de la ora 23.00.

Țarul rus Boris Fiodorovici Godunov prinde viață într-o mega producţie lansată în Rusia în 2019 și prezentată acum, în premieră pe România, la TVR 1. Seria are la bază romanul lui Konstantin Badigin „Naufragiu pe insula speranței” din 1978.

Acțiunea are loc în secolul al XVI-lea, când se desfăşoară una dintre cele mai complexe și controversate perioade din istoria Rusiei. Telespectatorii vor vedea dedesubturile bătăliei pentru tron, cu iubiri neîmpărtășite, trădări şi intrigi, miza fiind mai mare decât viaţa personajelor, deoarece viitorul regatului depinde de acțiunile lor.

Încă de la difuzarea primului sezon, Godunov a devenit cel mai popular serial al anului 2019 la televiziunea rusă. Povestea ascensiunii țarului rus Boris Godunov, cu intrigi de curte, dragoste și ură în Evul Mediu rus – toate acestea au stârnit un interes imens din partea publicului larg.

Dincolo de scenariul istoric, Godunov impresionează prin decorurile și costumele fastuoase, o bună parte din buget fiind investită pentru ca acestea să redea realitatea acelor vremuri şi locuri, într-un mod cât mai fidel. Aşa cum au declarat producătorii, totul este autentic, majoritatea scenelor exterioare fiind filmate în locaţiile reale unde s-au desfăşurat evenimentele istorice. Actorul Alexander Ustiugov, care îl interpretează pe Fiodor Romanov (tatăl viitorului țar Michael Romanov), a declarat presei: „Am filmat scene chiar pe veranda sub care a fost îngropat Maliuta Skuratov. Am mers practic în toate locurile istorice. În cei 20 de ani de cinematografie, nu am văzut niciodată decoruri atât de fastuoase. Ca un copil, m-am uitat mirat la Vechea Moscovă creată.”

Considerată una dintre cele mai bune miniserii istorice realizate vreodată, Godunov surprinde frământările, intrigile și violența sfârşitului de secol XVI şi începutului de secol XVII. Filmat în locațiile originale ale evenimentelor istorice, Godunov aduce evenimentele, decorurile şi costumele autentice, inclusiv în ceea ce priveşte mâncărurile, băuturile sau ceremoniile religioase.

Numai pentru realizarea superbelor costume au fost necesare circa 5.760 de ore! Hainele țarului Fiodor și haina sa de zibel; brocartul – toate au fost cusute special pentru film. Acest lucru a fost realizat de către meșterii vechiului atelier de la Mănăstirea Novospassky a căror migală avea ca rezultat aproximativ câte 5 centimetri pe zi! Au fost folosite pietre prețioase autentice și fir de aur realizat manual, readucând tot ceea ce scotea în evidenţă îmbrăcămintea claselor superioare din acea epocă. Producătorii serialului au avut în vedere şi cele mai mici detalii, de la cai și trăsuri, articole de podoabe şi bijuterii, la elementele bucătăriei medievale ruseşti, cu mâncărurile şi băuturile tradiţionale din acea epocă – toate fiind conforme cu acele vremuri istorice.

Aşa cum declara presei regizorul Timur Alpatov (care a făcut echipă cu regizorul de Alexei Andrianov): „Acesta este un film despre poporul rus, sufletul rus și am încercat să arătăm acel suflet pe tot parcursul filmului.” Şi se pare că acest ţel a fost atins, „Godunov” câștigând Oscarurile rusești – Golden Eagle Awards.

Rolul principal a fost atribuit actorului Serghei Bezrukov, cel mai tânăr beneficiar al premiului de stat din Rusia, şi fost director artistic al Teatrului Dramatic din Moscova. Alături de el, din distribuţie fac parte numeroşi actori ruși extrem de populari.

GODUNOV (GODUNOV – Rusia, 2018)
Cu: Serghei Bezrukov, Aleksandra Nikiforova, Svetlana Hodcenkova, Andrei Merzlikin

Dramă istorică. Spre sfârşitul secolului XVI, Rusia condusă de Ivan cel Groaznic, ai cărui ani de glorie au trecut, trăieşte vremuri tulburi, conspiraţii, răscoale şi invazii ale tătarilor. Moartea ţarului duce la instalarea pe tron a fiului său, care, fiind bolnav mintal, are nevoie de un regent. Aşa începe ascensiunea ambiţiosului Boris Godunov, fost membru al gărzii personale a lui Ivan şi căsătorit cu fiica acestuia. Întâi regent, apoi ţar încoronat de Adunarea Naţională, Godunov a fost cel care a pus capăt îndelungatei domnii a dinastiei Rurik, rămânând în istorie drept una dintre cele mai misterioase figuri politice ale Ţaratului Rusiei.