Celebrul artist Tudor Chirilă a transmis o scrisoare emoţionantă tuturor românilor prin care îi indeamnă să le pese, să conştientizeze că România e şi „treaba lor”. Artistul cere românilor să renunţe la indiferenţă şi egoism şi să se unească pentru a îndrepta lucrurile în această ţară. Citeşte esenţa scrisorii lui Tudor Chirilă adresată românilor care încă le mai pasă de ţara lor.

Mulți dintre voi așteptați scrisoarea asta în prima parte a lui aprilie. Sau poate nu o așteptați deloc. Adevărul e că nu am avut chef să scriu și cred că am avut motive întemeiate. Până la urmă e o situație fără precedent care ne ține în case de mai bine de o lună. Nu e ușor. Paradoxal, nu am simțit nevoia să mă conectez cu lumea. Conturile mele de social media nu sunt foarte active, nu simt nevoia să ofer lumii conținut de apartament, nici să mimez o stare de grație de parcă tot ce-mi lipsea în viață era arestul la domiciliu.

Într-o notă mai serioasă, dar nu dramatică, pentru noi va fi destul de greu. Sălile de teatru și de concerte se vor deschide ultimele și lumea va fi circumspectă. Nu știm când vom reveni pe scenă. Cine ar fi crezut? Sau cine ar fi crezut că majoritatea populației se va conforma unor măsuri privative de drepturile individuale după care am tânjit atâția ani în comunism. Și uite cum la treizeci de ani de la căderea comunismului n-avem voie să ne adunăm în grupuri mai mari de trei persoane și ieșim din casă cu adeverință. Doar că vina acestor măsuri atât de drastice (similare cu alte țări) nu o mai poartă Ceaușescu. În cazul nostru nu era nimic altceva de făcut. M-am îngrozit citind raportul pe 2019 al Comisiei Europene despre sistemul nostru de sănătate. M-am și amuzat văzând o definiție delicioasă pentru șpagă: plăți informale. Vă recomand să citiți raportul. Veți înțelege, fără îndoială, că singura noastră șansă este izolarea. Nu vrei să ai de-a face cu un sistem de sănătate aflat în colaps. Documentul este lipsit de speranță.

Peste noapte relația individ – stat s-a schimbat. Cetățenii care, pe bună dreptate, erau sătui de incapacitatea statului de a se reforma și de a-și onora partea lui de contract social, dau buzna acum să își salveze afacerea sau să apeleze la orice fel de ajutor, fie că e indemnizație de drepturi de autor, șomaj tehnic, amânare de plată, credite cu dobândă zero etc. Trebuie să recunoaștem că e o ironie. Însă nu avem cum să nu ne întrebăm cum va arăta relația noastră cu un stat care peste noapte devine atotputernic și are în mână niște pârghii periculoase (România a fost printre puținele țări care a suspendat temporar aderarea la Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Pe scurt, dacă statul îți încalcă în această perioadă vreun drept sau comite un abuz în relația cu tine nu prea mai poți să te duci la CEDO în caz că ai pierdut vreun proces. Toți cei care acum ceva vreme condamnau imixtiunea giganților digitali ca Google și Facebook în viața privată sau în gestiunea unor drepturi inalienabile, sunt nevoiți azi să accepte o intervenție brutală a statului în zona liberă a drepturilor individuale garantate constituțional.

Mulți spun că frica și panica ne-au adus aici. Alții că era inevitabil și că nu prea aveam alternativă, mai ales dacă vrem să protejăm categorii mai sensibile de populație. S-a ajuns la dezbateri furibunde pe tema „selecției naturale”. Se reactivează discursuri naționaliste, oportunism demagogic, se alimentează teorii ale conspirației, rațiunea pare să ajungă mereu în planul doi căci factorul emoțional prevalează – situația este fără precedent. Ideea e că frica paralizează. Noi ar trebui să ne mai uităm o dată în urmă. Cum am ajuns să avem unul din cele mai slabe sisteme de sănătate din Europa? Cum am ajuns cu un sistem de educație la pământ? Cum am ajuns să fim incapabili să construim orice când Primăria Bucureștiului are buget de peste 1 miliard de euro anual? Primul răspuns este că politicienii sunt de vină, fosta securitate a lui Ceaușescu care s-a repliat și a creat un sistem în care politicenii sunt controlați apoi ei controlează la rândul lor și totul se transformă în rețeaua statului mafiot, ăla care fură banii cetățenilor și îi privează de serviciile și infrastructura de care ei ar trebui să se bucure în schimbul taxelor plătite. Simplu, nu? Dar noi, noi unde am fost în toată perioada asta? În toți ăștia treizeci de ani unde am fost de am permis accesul la putere unor analfabeți controlabili care decid în numele nostru și cheltuie banii noștri. Păi și aici răspunsul e simplu: ne-am văzut de treaba noastră, văzând capitalismul ca o junglă unde dacă dai din coate pe culoarul tău și nu te uiți în jur reușești.

Așa am ajuns să nu ne pese de lucrurile pe care ar trebui să le avem în comun. Așa am ajuns să parcăm pe trecerile de pietoni, pe trotuare, fără să lăsăm spații pentru câte un cărucior, așa am ajuns să stăm cu mâna întinsă pe geam, palmând cinci lei la intrarea în spitale, pentru ca ulterior să scoatem plicul și, cu nonșalanță sau dexteritate, să-l lăsăm pe masă sau să-l înfundăm într-un buzunar, după caz. Așa am ajuns să contribuim la fondul clasei cu sume mari ca să nu rămână odrasla fără educația unei învățătoare care confundă ministerul cu părinții pentru că e mai confortabil așa.

Tot așa am ajuns să tăcem în fața abuzurilor sau să ne uităm în altă parte pentru că am fost învățați că e mai productiv să ne vedem de treaba noastră. Nu-i treaba mea este sloganul de țară al României, iar dacă e ceva de învățat din pandemia asta, e că propoziția asta, nu e treaba mea, e un eșec. Poate pe vremea fanarioților a avut oarecare sens, a fost expresia unei forme de supraviețuire, dar în 2020 ea ne pune în fața unui adevăr de necontestat. Orice sistem politic va profita de lipsa de solidaritate a cetățenilor și de lipsa lor de educație civică. Egoismul social e falimentar. Poți fi capitalist și te poți preocupa de ce se întâmplă în jurul tău. Există societăți care demonstrează asta. Tare mi-e frică însă că vom ieși din această pandemie fără nicio lecție învățată, gata s-o luăm de la capăt de unde am rămas, chiar dacă lumea nu va mai fi la fel. Dar dacă măcar ne vom gândi un pic la ideea de solidaritate și atenție socială, dacă vom face efortul să parcăm nu unde avem treabă, ci unde se poate față de locul unde avem treabă cu riscul uriaș de a merge 500 de metri pe jos poate mai avem o șansă ca societate.

Lecția pe care o învăț zilele astea este că nu merge la nesfârșit pe cont propriu, că solidaritatea e necesară cumva ca formă de luptă cu tot ce ne ține în loc ca societate.

Soluţia este să ne unim, să reuşim împreună schimbarea lucrurilor în ţara noastră. Alătură-te şi tu Noua Românie şi împreună vom putea face ceva bun pentru noi toţi.

Poţi să te înscrii în Partidul Noua Românie, completând aici formularul online.

Pe site-ul oficial al Noua Românie puteți citi Statul și Programul Politic, www.partidulnouaromanie.ro.

Urmărește pe facebook activitatea Noua Românie.