Telespectatotii pot juca Nu te supăra, frate!, în direct la Antena 1, alături de vedetele invitate

Jocul-vedetă al românilor, Nu te supăra, frate!, prezentat de Pepe şi magicianul Robert Tudor şi care are marea premieră astăzi, de la ora 17:00, la Antena 1, vine cu o provocare pentru telespectatori. În fiecare miercuri, joi şi vineri, în intervalul de difuzare al emisiunii, aceştia vor putea participa, la rândul lor, la joc, din faţa televizoarelor, alături de vedetele invitate.

Tot ce trebuie să facă aceştia este să se înscrie în concurs pe www.a1.ro , în timpul difuzării emisiunii (în intervalul 17:00 – 19:00) şi să răspundă la una dintre întrebările jocului. Unul dintre cei înscrişi va fi sunat în direct, zilnic, pentru a-şi testa norocul până la capăt. Acesta va avea şansa să arunce zarul în platou, iar premiul său va fi decis de numărul care îi va pica la aruncare. Norocosul telespectator va câştiga atâtea sute de euro, câte puncte va indica zarul aruncat. Pe lângă acest premiu, emisiunea concurs va pune la bătaie şi alte premii surpriză, pe perioada difuzării.

Începând de astăzi, Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, Nu te supăra, frate!, un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea difuzată live în fiecare miercuri, joi şi vineri de la ora 17:00, la Antena 1 va fi prezentată de către Pepe, iar lui i se va alătura, în calitate de co-prezentator magicianul Robert Tudor.

În cadrul fiecărei ediţii, şase vedete, împărţite în două tabere, vor arunca zarurile, la propriu în platoul emisiunii Nu te supăra, frate! şi vor muta pionii conform indicaţiilor de pe tabla de joc. Desigur, pe parcursul jocului nu vor lipsi nici pedepsele, capcanele bine ascunse şi întrebările care îi vor pune pe jucători în situaţii care mai de care mai amuzante.

În cadrul premierei show-ului de la Antena 1, zarurile vor fi aruncate de către Irina şi Răzvan Fodor, câştigătorii Te cunosc de undeva! Wrs şi Emilian, Cristi Iacob şi Ana-Maria Ababei. Cum se vor descurca aceştia, rămâne de vazut astăzi, de la ora 17:00, la Antena 1.