Te cutremuri când auzi ce spune expertul ONU: România, o colonie condamnată la neputinţă pentru a fi exploatată – VIDEO

Călin Georgescu, expert ONU în dezvoltare durabilă a avut curajul să spună lucrurilor pe nume, despre România, politiceni şi lume. Ţara naostră este doar o „vacă de muls”, condusă de un Preşedinte preocupat să-şi hrănească popriul ego. 

Expertul ONU a acordat un interviu realizatorului TVR, Monica Ghiurco, în care spune ceea ce românii nu vor să audă. Călin Georgescu spune că românii nu ştiu să discearnă între bine şi rău şi că preferă să se victimizeze.

„Poporul român nu are puterea de a discerne binele de rău. Nu înţelege puterea gândului, cât de uriaşă este. Nu este suficient să-ţi doreşti, se întâmplă ceea ce gândeşti.  Şi dacă gândim poziţia de victimă, victimă eşti. România este doar o colonie furnizoare de materii prime şi de forţă de muncă. Toţi au participat la această chestiune, i-a unit un singur lucru, pe toţi: hoţia! Ne urâm între noi, nu există niciun proiect comun, iar proliticenii au un singur ţel comun, interesul propriu, i-a unit doar hoţia. România este condamnată la neputinţă pentru a fi exploatată„, a declarat Călin Georgescu.

Expertul ONU spune că dacă: Dacă s-ar cunoaşte istoria lumii, vă garantez că tot sistemul de credinţe astăzi, s-ar prăbuşi în cel mai scurt timp, iar guvernele ar dispărea imediat. 1% din omenire, controlează 54% din bogăţiile planetei. Haosul emoţional al omenirii, perturbă energia planetei. Lumea este condusă prin non educaţie, medicină, alimentaţie şi mass media.

A plecat de la ONU după 17 de ani pentru că nu a dorit să fie părtaş la o minciună. Într-un an, ONU, cheltuie cu sediul de la Geneva, 2,5 miliarde de euro.

Despre ONU, Călin Georgescu susţine că: nu îi interesează decât consumul şi profitul.

Călin Georgescu susţine că România nu avut niciodată lideri şi că actualul Preşedinte e interesat să-şi hrănească propriul EGO: România nu a avut niciodată lideri, a avut deţinători de putere, patriarhali, care s-au schimbat rapid. Iar presedintele , da…ştiti când îţi hrăneşti egoul nu nu ai cum să îţi hrăneşti ţara.

Expertul ONU a mai spus că în România nu există justiţie şi că „în puşcărie intră doar slugile” şi că ţara noastră nu a vândut „trunchiuri de arbori” ci „trunchiuri de suveranitate„.

Expertul ONU atacă şi biserica şi pe Patriarh, despre care spune că este interesat doar de profit: Spiritualitatea înseamnă cunoaştere şi înţelepciune şi nu dogmă şi profit. Biserica Ortodoxă Română poate să ajute enorm poporul român. Înainte era cruce de lemn şi inimă de aur, acum este cruce de aur şi inimă de lemn, cam asta e legat de Patriarh. religiile dezbină, spiritualitatea uneşte.

Despre poporul român, expertul ONU spune că acesta: trebuie iubit ca să fie schimbat, ce-i lipseşte poporului român, este iubirea, dată de conducătorul lui.

Sfatul său către români: să fim fideli idealurilor noastre şi să rămânem demni.

Dacă vrei să ajuţi la scrimbare lucrurilor în ţară, alătură-te şi tu echipei Noua Românie, singurul partid care nu primeşte traseişti politici.

Poţi să te înscrii în Partidul Noua Românie, completând aici formularul online.

Pe site-ul oficial al Noua Românie puteți citi Statul și Programul Politic, www.partidulnouaromanie.ro.

Urmărește pe facebook activitatea Noua Românie.

Ascultă integral declaraţiile expertului ONU şi poate îţi vei schimba percepţia despre lume, viaţă şi ţară.

Fost Director ONU spune adevarul despre lumea în care trăim şi nouă ne este ascuns!!!Sursă / Credit: #TVR

Publicată de Serghei Alexandru pe Duminică, 10 martie 2019

 

Vrei sa fii la curent cu noile stiri? Da-ne un like!