Prezența feminină din juriul X Factor, emisiune ajunsă la cel de-al șaptelea sezon, care va avea premiera pe 8 septembrie, de la 20:00, la Antena 1 a surprins și de această dată cu ținutele impunătoare, chiar dacă pe alocuri a fost nevoie și de o asistență… cât se poate deAfla mai multe!

Audiţiile cu juriul „X Factor” sunt în toi la Palatul Copiilor din Bucureşti. Iar muzica este la ea acasă nu numai pe scena unde evoluează concurenţii, ci şi în echipă. Aşa se face că energicul Horia Brenciu, care nu stă locului o clipă, a dat tonul şi a făcut încălzireaAfla mai multe!

După succesul din 2016, când a câștigat cel de-al șaselea sezon „X Factor” de la Antena 1, Olga Verbițchi lansează „Prietena ta”, primul single și videoclip din carieră. Piesa pune în scenă o poveste de dragoste inocenta și adolescentina, în care orice tânăr se poate regăsi. „Când am înregistrat „PrietenaAfla mai multe!

În această toamnă super show-ul X Factor își deschide porțile pentru a șaptea oară la Antena 1. După șase sezoane în care a descoperit și a lansat artiști, X Factor începe pregătirile pentru cel de-al șaptelea sezon și dă startul preselecțiilor din țară și Capitală. Cei mai buni concurenți, careAfla mai multe!

Apariție surpriză la „X Factor”. Liviu Vârciu vine în Bootcamp, în ediția dedicată grupei lui Ștefan Bănică, nu pentru că îi este dor de scenă sau de microfon, ci pe post de susținător. Simpaticul Vârciu își va face simțită prezența în public pentru că are o misiune importantă: este susținătorulAfla mai multe!

Vinerea aceasta la „X Factor” Horia Brenciu dă startul Bootcampului cu grupa sa, cea a concurenților de peste 24 de ani. Emoțiile vor fi însă condimentate cu foarte multe momente haioase, mai ales că jurații se vor ține de glume. Așa se face că Horia se va alege cu oAfla mai multe!