Pentru Aurel, noaptea cu numărul șapte la Insula Iubirii, emisiune difuzată de Antena 1, a însemnat momentul în care a părăsit resortul definitiv. Bărbatul a declarat că este gata să ia o decizie, aceea de a rămâne alături de Alexandra, femeia despre care a susținut că este cea care îi aduceAfla mai multe!

În ultimele episoade din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”, Mirela și Ionuț și Hannelore și Bogdan se pregătesc să stea față în față după ce timp de 18 zile și-au testat relația departe unii de ceilalți, și-au cristalizat sentimentele și au aflat cum arată adevărul din sufletul lor. ÎnAfla mai multe!

Încercând să se ascundă de privirile celorlalți, Hannelore a încercat să păcălească microfoanele și camerele de pe ”Insula Iubirii” și a găsit un limbaj secret care o ajută să îi trimită mesaje ispitei sale preferate. ”Am observat că sunt niște apropieri pe care eu nu le-aș face niciodată. Nu potAfla mai multe!

Sâmbătă a fost agitaţie mare pe Aeroportul Henri Coandă. Cele 9 perechi care participă la „Asia Express”, cel mai dur show de aventură difuzat de Antena 1, şi-au luat zborul spre Sri Lanka şi India. Însoţiţi de familie, de prieteni, aceştia au plecat spre una dintre cele mai tari experienţeAfla mai multe!

Cea de-a zecea ediţie a celui de-al patrulea sezon “Insula Iubirii”, difuzată luni seara, între orele 19.59-23.16 la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicul comercial din mediul urban. Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul locAfla mai multe!

Concurenții de pe cele două insule s-au apropiat tot mai mult de ispite, iar una dintre relații a fost oficializată cu o nuntă aseară, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Insula Iubirii”. Sosirea lui Gabi la Purimuntra i-a pus în gardă pe Ionuț și Răzvan, care au pornit asupra luiAfla mai multe!

Simona Halep şi-a rotunjit considerabil, veniturile pe final de an 2017 prin participarea la turneul de tenis amica din Thailanda. Românca a bifat două victorii importante la turneul de la Hua Hin şi a fost recompensată regeşte de organizatori. Le-a înfins pe Johanna Konta şi Karolina Pliskova, a petrecut CrăciunulAfla mai multe!