serbia

Tricolorele au reușit duminică seară, a doua victorie consecutivă la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, găzduit de Danemarca, Norvegia și Suedia. România a făcut un meci fabulos de bun contr Serbiei, pe care a învins-o la nouă goluri diferență. După primele 30 de minute de joc, tricolorele conduceau cu 19-13.Afla mai multe!

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a derulat proiectul „Cursuri de perfecționare a cadrelor didactice care predau limba română, sau în limba română, în Voievodina, Serbia”, la Timișoara,  în perioada 24-28 iunie 2019. Proiectul a fost implementat în parteneriat cuAfla mai multe!

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, va marca Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri în Sudul Basarabiei, Ucraina, la Ismail, în data de 1 decembrie 2018. Iar  în perioada 1-2 decembrie 2018, proiectul „Ziua Națională a României sărbătorită pe ValeaAfla mai multe!

Înalta Curte de Justiție din Serbia a respins vineri, cererea Ministerului Justiţiei din România, cu privire la extrădarea lui Sebastian Ghiță! Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță nu va fi extrădat în România. Judecătorii de la Belgrad au considerat că Sebastian Ghiţă nu poate fi extrădat în ţară pentru a fiAfla mai multe!

Sebastian Ghiță dă sah mat autorităților române. Fostul deputat a refuzat extrădarea din Serbia și a spus, vineri, în fața judecătorilor de la Curtea Supremă din Serbia, că este victima unei perscuții politice în România. Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță cere autorităților de la Belgrad să nu fie trimis înAfla mai multe!

România a reușit o calificare dramatică la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din decembrie 2015. După victoria superbă din Serbia, tricolorele au luat bătaie pe teren propriu, în Sala Sporturilor din Cluj Napoca. România a fost la un pas de a rata calificarea la Mondialul de Handbal din Danemarca. DupăAfla mai multe!