Duminica aceasta, de la ora 14:30, emisiunea „Asta-i România!” ne supune atenției un subiect sensibil, care are legătură cu situația dezastruoasă în care trăiesc oamenii din satele <fantomă> ale României. Echipa „Asta-i România!” ajunge în nordul Moldovei, pentru a ne înfățișa un colț de Românie pe care puțini dintre noiAfla mai multe!

Duminica aceasta, de la ora 17:15, emisiunea “Asta-i Romania” ne prezinta o alta fata a romanilor, foarte diferita de cea cu care am fost etichetati pe nedrept. “Asta-i Romania” aduce in fata telespectatorilor romani care au fost nevoiti sa-si paraseasca tara, locurile natale, din cauza saraciei. Romani harnici, care s-auAfla mai multe!

Economia României are şanse ca, în următorii doi ani, să atingă un nivel excelent de creştere economică estimat de specialişti la 4,4-4,8 la sută în 2016 şi la 5,2-5,7% în 2017, pe fondul stimulării cererii interne, ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală. Însă paradoxul este că, pe măsură ceAfla mai multe!

World Vision România lansează programul „Pâine şi Mâine”, menit să asigure unui număr de 2.500 de copii, din zonele defavorizate, o masă caldă în fiecare zi şi sprijin pentru realizarea temelor. Astfel, programul urmărește în egală măsură asigurarea nutriției necesare pentru dezvoltarea copiilor și diminuarea ratei abandonului şcolar în sateleAfla mai multe!