S-a dat startul celei mai mari mobilizări din țară. Se caută români curajoși care vor să se implice pentru a scăpa țara de hoți. Cu toții știm cine sunt și ce au făcut cei care conduc România, soluția este schimbarea lor imediată de la cârma țării, lucru care acum esteAfla mai multe!

Preşedintele Noua Românie, Sebastian Popescu a lansat joi seară, un atac dur la adresa lui Dacian Cioloş. Liderul PNR îl acuză pe fostul premier de ipocrizie şi manipulare cu scopul de a se face popular printre români prin intermediul campaniei „Oameni noi în politică”. Sebastian Popescu a susţinut joi seară,Afla mai multe!

Partidul Noua Românie acuză Guvernul Dăncilă că a eliminat în mod intenţionat sistemul de evidenţă electronică a persoanelor care vin la vot, pentru a putea frauda prezenţa la referendum. Drept urmare, PNR a sesizat Avocatul Poporului prin care cere contestarea la Curtea Constituţională a Ordonanţei de Urgenţă adoptată de GuvernulAfla mai multe!

Semne bune toamna are, căci bate vânt de schimbare în România graţie unui grup de tineri care pun la cale o lovitură devastatoare pentru întreaga clasă politică. În timp ce alţii doar distrug şi nu pun nimic în loc, tinerii care au pornit revoluţia schimbării, propun o schimbare constructivă, vinAfla mai multe!

Partidul fenomen din România cere demiterea şefului SRI, a Ambasadorului George Maior, a Procurorului General dar şi a tuturor celor care au semnat protocoale de colaborare/cooperare cu SRI. Preşedintele Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu solicită în mod public, desecretizarea tuturor protocoalelor încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu instituţii aleAfla mai multe!

Mulţi l-au vrut, mulţi l-au curtat, dar doar Noua Românie l-a convins să se înscrie. Alexandru Vîlvoi, tânărul care de trei ani se luptă cu instituţiile statului, pentru drumuri mai bune, din postura de Preşedinte al Asociaţiei România Fără Gropi, a ales să se alăture primului şi singurului partid dinAfla mai multe!

Deşi pare greu de crezut, minuni se mai produc şi în România. Actuala clasă politică a dezbinat românii chiar în anul în care România celebrează 100 de ani de la Marea Unire. În aceste vremuri tulburi şi agitate, răsare o rază de speranţă şi pentru români, graţie unor tineri curajoşiAfla mai multe!