PNL (Page 9)

Andrei Chiliman a fost plasat vineri noapte, de către judecătorii Înaltei Curți, sub control judiciar timp de 60 de zile, perioadă în care nu își poate exercita funcția de primar al Sectorului 1 și trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la Secția 1 Poliție din București. ÎnaltaAfla mai multe!

Andrei Chiliman a fost reţinut, joi seară, pentru 24 de ore, de procurorii DNA Ploiești, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, cauză în care este cercetat şi Iulian Herţanu, cumnatul lui Ponta. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman a fost luat cu mandat de pe Aeroportul Otopeni și dusAfla mai multe!

Victor Ponta a scăpat de demitere. Moțiunea de cenzură inițiată de PNL a fost respinsă de Parlamentul României. Ghinion! Iohannis mai are de așteptat până să-și facă propriul Guvern. Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a respins vineri, moțiunea de cenzură inițiată de PNL, intitulată “Victor Ponta – demis pentruAfla mai multe!

Conducerea PNL a decis miercuri, excluderea din rândurile partidului ale europarlamentarelor Norica Nicolai şi Renate Weber, întrucât au refuzat să se alăture grupului PPE din Parlamentul European. Norica Nicolai și Renate Weber, două dintre cele mai cunoscute și apreciate europarlamentare ale României, au fost date afară din PNL. Cele douăAfla mai multe!

Alocațiile copiilor vor fi dublate. Deputaţii au aprobat, miercuri, cu 322 de voturi “pentru” şi 2 abţineri, amendamentul PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei. Parlamentul României a decis, miercuri, dublarea alocației copiilor din România. Astfel că potrivit amendamentului PNL, alocațiile lunareAfla mai multe!

Sorin Frunzăverde s-a ales cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile întrucât în 2014 la alegerile prezidențiale a adus voturi pentru Klaus Iohannis, șantajând primarii din județul Caraș Severin. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar peAfla mai multe!

Senatorii PNL solicită demisia ministrului Muncii, Rovana Plumb, prin intermediul moțiunii simple, depusă marți la Senatul României. Senatorii PNL au depus în plenul ședinței Senatului de astăzi moțiunea simplă cu titlul „Avem 3,7 milioane de motive pentru a cere demisia ministrului Muncii: Copiii României și alocația lor de 42 deAfla mai multe!

Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței a fost reținut joi seară, pentru 24 de ore, de către procurorii DNA Iași. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași l-au reținut pe Cristian Adomniței pentru favorizarea făptuitorului și pentru fals intelectual.  Alături de Președintele Consiliului Județean Iași au fost reținuți și incuplații: JINGAAfla mai multe!