papa francisc

Suveranul Pontif încinge spiritele în Biserica Catolică, după ce miercuri a declarat în timpul audienței generale din Piața Sfântul Petru, că ”Plăcerea sexuală este un dar de la Dumnezeu”, dar catolicii trebuie să evite pornografia. Plăcerea sexuală trebuie prețuită, a spus el, dar este „subminată de pornografie”, iar „satisfacția fărăAfla mai multe!

Primele fotografii cu Papa Benedict mort, au fost publicate în prima zi din anul 2023, chiar de către Vatican. Suveranul Pontif apare așezat pe un catafalc. Trupul fostului Papă Benedict al XVI-lea, care a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, este întins pe un catafalc, îmbrăcatAfla mai multe!

Papa Francisc a provocat o reacție virulentă din partea oficialilor ruși, cu ultima sa declarație referitoare la atrocităíle produse de militarii ruși în războiul declanșat de aceștia în Ucraina. Luni, Papa a declarat într-un interviu pentru revista catolică America, că soldații din Buriatia, unde budismul este religie majoritară, și dinAfla mai multe!

Biserica Catolică se cutremură după anunțul Papei Francisc. Suveranul Pontif a anunțat că își pregătește demisia din cauza problemelor grave de sănătate care-l împiedică să își ducă la îndeplinire sarcinile papale. Suveranul Pontif a declarat sâmbătă că va fi nevoit din cauza vârstei sale avansate şi a durerilor la genunchiAfla mai multe!

Îngrijorare la Vatican. Papa Francisc a fost internat de urgenţă, duminică, într-un spital din Roma pentru a fi supus unei itnervenţii chirurgicale. Suveranul Pontif va fi operat la colon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni. Papa a fost internat duminică după-amiază în spitalul Gemelli din Roma. PresaAfla mai multe!

Benoni Ambăruș devine primul român din istoria bisericii catolice, episcop auxiliar de Roma, aflat în imediata subordine a vicarului Papei Francisc. Românul este unul dintre cei mai tineri episcopi ai Italiei. În urmă cu câteva zile, Papa Francisc a numit pentru prima dată în istorie „figura episcopului auxiliar” care seAfla mai multe!

Papa Francisc a făcut declaraţii savuroase despre sex şi plăcerile culinare ale omenirii. Capul Bisericii Catolice consideră că plăcerea culinară şi cea sexuală „sunt pur şi simplu de natură divină”,  Aceste declaraţii sunt cuprinse într-un volum de interviuri publicat miercuri în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres. „Biserica a condamnat plăcereaAfla mai multe!

Suveranul Pontif i-a dat o lecţie de modestie uriaşă, Preşedintelui României, Klaus Iohannis. Papa Francisc a ales să se deplaseze în România cu o maşină Dacia Logan în timp ce Iohannis a ales opulenţa şi luxul, preferând o maşină nemţească. Suveranul Pontif a cerut să fie transportat cu o DaciaAfla mai multe!

Papa Francisc a ajuns vineri, în prima sa vizită oficială realizată în România. Suveranul Pontif a fost întâmpinat la Aeroportul Otopeni de către Preşedintele României, Klaus Iohannis şi soţia sa.  De la Aeroportul Otopeni, Papa Francisc a mers la Palatul Cotroceni unde a susţinut un prim discurs, de aici SuveranulAfla mai multe!

Mădălina Iacob, reprezentanta Observatorului de la Antena 1 este cel mai tânăr reporter acreditat la Vatican. La numai 25 de ani, Mădălina s-a aflat în avionul care l-a adus pe Papa Francisc în România și a fost printre puținii jurnaliști care a avut șansa să stea de vorbă și săAfla mai multe!