O companie din Olanda a creat un sicriu viu care topeşte într-o lună, cadavrul. Sicirul este realizat din compost făcut din miceliu, rețeaua de fibre subțiri aflată sub pălăria ciupercilor. În Olanda a avut loc în urmă cu câteva zile, prima înmormântare cu sicriul viu. Bob Hendrikx, fondatorul Loop, startup-ul care produceAfla mai multe!

Serviciile funerare la ora actuală sunt mult mai diversificate. Vorbim despre specialiști care se pare că au și experiența necesară pentru a recomanda anumite lucruri. Agențiile de profil se pot ocupa în mare parte de tot ce ține de organizarea unei eveniment funerar, ba chiar și de parastas, fiind totodatăAfla mai multe!

Actul de deces se intocmeste la primaria localitatii in a carei raza teritoriala s-a produs decesul. Declaratia de deces se face in termen de 3 zile de la incetarea din viata a pesoanei, de catre membrii familiei decedatului, iar in lipsa acestora, de catre colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sauAfla mai multe!

Prinţul Charles, moştenotorul Coroanei Britanice, va venit la funeraliile Regelui Mihai I de la Bucureşti. Informaţia a fost confirmată duminică, la Antena 3, de către Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Vasile Bănescu. Peste 100 de persronalităţi din întreaga lume vor veni la Bucureşti pentru ceremoniile funerare dedicate înmormânântăriiAfla mai multe!

O întâmplare stranie s-a produs duminică, în timpul slujbei de înmormântare ţinută în biserica de la Mânăstirea Cernica, pentru actriţa Stela Popescu. În timpul slujbei de înmormântare, crucea şi tabloul cu chipul Stelei Popescu au căzut. Din neatenţie, cineva a dărâmat crucea şi tabloul, în timpul slujbei de înmormântare aAfla mai multe!

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte. Retraim momentele petrecute impreuna, ne reamintim toate sfaturile pline de iscusinta pe care persoana draga ni le-a oferit de-a lungul timpului si ne cuprinde o macinareAfla mai multe!

Pierderea unei persoane dragi ii lasa pe cei mai multi cu o sumedenie de intrebari fara raspuns. In aceasta maniera apar sentimente cuprinse de stres, anxietate si durere ce ingreuneaza capacitatea de concentrare a familiei indoliate in a organiza o inmormantare dupa cerintele de actualitate. Astfel, firma Funerare Alexandru dinAfla mai multe!

Regina Ana a fost înmormântată, sâmbătă, la Catedrala Regală și Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș în prezența a mii de români. Funeraliile regale au început sâmbătă, în jurul orei 9,30, în Sala Tronului, când au ajuns la catafalc membrii Familiei Regale, urmați în jurul orei 10,00 de membri aiAfla mai multe!