greva profesori

Profesorii revin de marți, în clase, după ce liderii de sindicat au anunțat luni, suspendarea grevei generale. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale,Afla mai multe!

Klaus Iohannis trece la amenințări după ce profesorii au refuzat oferta Guvernului Ciucă și au decis să continue greva generală. Președintele României a declarat joi, la Smmitul UE de la Bulboaca din Republica Moldova, că profesorii nu mai au de ce să continue greva, după ce Guvernul a adoptat joi o OrdonanțăAfla mai multe!

Partidul Noua Românie exprimă întregul său sprijin și solidaritate față de profesorii din învățământul preuniversitar care au hotărât să intre în grevă generală în semn de protest față de condițiile precare de muncă, salarizare inadecvată și subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ. Considerăm că profesorii sunt fundamentali în dezvoltarea șiAfla mai multe!