Sâmbătă, de la ora 15:00, „ROventura” ne invită într-o nouă călătorie fabuloasă pe meleagurile României, o îmbinare perfectă între locuri de basm și oameni de poveste la Sălaj.  Nu departe de Șimleu Silvaniei, la Bădăcin, George Mihai și Andreea Străvoiu vor primi, și ne vor împărtăși, o veritabilă lecție deAfla mai multe!

„ROventura” ne invită, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, într-o incursiune de neuitat, pe meleaguri secuiești. Mergem, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele „ROventura”, în Estul Transilvaniei, la Cernat, sat cunoscut drept ținutul conacelor sau al apelor tămăduitoare. Aici, pe tărâmul de la Curbura Carpaților, vom afla șiAfla mai multe!

„ROventura” ajunge săptămâna aceasta la Mălini, pe urmele unora dintre cele mai bune bucate tradiționale din Bucovina, dar și a unor locuri de poveste, rupte parcă din cărțile poștale pe care le trimiteau bunicii noștri. Colțul de Rai de la poalele munților Stănișoarei ascunde comori neștiute decât de iubitorii deAfla mai multe!

„ROventura” călătorește, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, tocmai în Nordul județului Buzău, pe drumul tradiției uitate. George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, vă invită să descoperiți, alături de ei, comorile din Zestrea Bisoceană. Farmecul satelor tradiționale românești, dar și povestea localnicilor care exploatează sarea în cătunul Sările, toate viAfla mai multe!

George Mihai si Andreea Stravoiu, gazdele „ROventura” continua, sambata, de la ora 15:00, la Kanal D, aventura in Bucovina, una dintre cele mai cautate destinatii pentru turism de aventura. Cei doi prezentatori vor degusta cele mai inedite preparate locale, vor merge cu caiacul pe urmele luntrasilor de pe raul Bistrita,Afla mai multe!

George Mihai si Andreea Stravoiu deschid un nou sezon „ROventura” cu o incursiune in inima Bucovinei, la Gura Humorului, sambata, de la ora 15:00. Sambata aceasta, un nou sezon „ROventura” intra in casele telespectatorilor, incepand cu ora 15:00, la Kanal D. George Mihai si Andreea Stravoiu, gazdele „ROventura”, s-au intorsAfla mai multe!

“ROventura” ne poartă pașii sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, prin ținuturile Moldovei. Din Ținutul Zimbrului, până în Turnul lui Ștefan, din Piatra Neamț, Andreea Străvoiu și George Mihai, gazdele “ROventura” ne poartă pașii prin locuri spectaculoase, încărcate de istorie, dar vom “gusta”, pe îndelete, și din preparatele culinare specifice acestorAfla mai multe!

“ROventura” ne invită mâine, de la ora 15:00, să urmărim o nouă ediție fascinantă, purtându-ne, de data aceasta, prin pitorescul lanț al Bucegilor. Andreea Străvoiu și George Mihai, gazdele “ROventura”, își vor purta telespectatorii prin fascinantul Brașov, mai exact, la Zărnești. Orașul de la poalele Munților Piatra Craiului oferă oAfla mai multe!

ROventura ajunge, sambata aceasta, in lacasurile din Subcarpatii de Curbura ai Romaniei. George Mihai si Andreea Stravoiu, gazdele „ROventura”, isi incep periplul prin tinuturile buzoiene, din satul Pârscov, si continua pana in Muscel. Taram de legenda, tinutul Buzaului aduna la un loc toata frumusetea naturii, dar și intreaga bogatie aAfla mai multe!

„ROventura”, emisiunea de reportaje de calatorie, difuzata la Kanal D in fiecare sambata, de la ora 15:00, isi surprinde fanii cu un nou cuplu de prezentatori: lui George Mihai i se alatura, din acest weekend, Andreea Stravoiu, cea care a devenit cunoscuta publicului odata cu participarea ei in primul sezon alAfla mai multe!