Inevitabilul s-a produs. Laura Codruţa Kovesi este obligată de Curtea Constituţională să meargă la Comisia Parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din anul 2009. Curtea Constituţională a României a admis marți, cererea Senatului şi Camerei Deputaţilor, privind constatarea unui conflic juridic de natură constituțională între Parlament și MinisterulAfla mai multe!

Urmărirea penală pentru ucidere din culpă a lui Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină stă acum în semnătura Președintelui Klaus Iohannis. DNA i-a transmis președintelui o solicitare de avizare întrucât Gabriel Oprea nu mai este senator însă a deținut calitatea de ministru și e nevoie de avizul săuAfla mai multe!

Gabriel Oprea scapă de urmărirea penală pentru ucidere din culpă. Luni, în Plenul Senatului, 45 de senatori au votat „pentru”, 73 „împotrivă”, iar șase voturi au fost anulate. Drept urmare, cererea DNA a fost respinsă. „Senatul hotărăște să nu ceară urmărirea penală a domnului senator Oprea Gabriel, fost viceprim-ministru pentru securitateAfla mai multe!

DNA vrea să-l ancheteze penal pe Gabriel Oprea întrucât a utilizat în mod ilegal coloanele oficiale. Procurorii cer avizul Senatului în cazul fostului vicepremier din Guvernul Ponta. „Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuareAfla mai multe!

Președintele României Klaus Iohannis a luat o decizie scandaloasă prin care ia parte la mușamalizarea anchetei în cazul morții polițistului Bogdan Gigină, aflat în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. După ce a a recunoscut public în conferința de presă din 26 octombrie că serviciile secrete fac legile în România,Afla mai multe!

Klaus Iohannis i-a cerut demisia vicepremierului Gabriel Oprea, după scandalul iscat în jurul accidentului rutier din 20 octombrie, când polițistul Bogdan Gigină care asigura escorta Generalului, a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe strada Știrbei Vodă din București și a murit. Președintele României a spus în fața jurnaliștilor căAfla mai multe!