Emoțiile sunt de neoprit vineri, de la 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție X Factor din cel de-al nouălea sezon, când Delia, dar și ceilalți colegi ai săi de la pupitrul juraților, nu își pot stăpâni lacrimile. Un grup de băieți va ridica, vineri seară, nivelul emoțiilor la unAfla mai multe!

iUmor a început preselecțiile pentru sezonul cu numărul nouă, la Antena 1, iar înscrierile se pot face deja pe adresa http://casting.a1.ro/iumor/. De-a lungul celor opt sezoane de până acum, umoriști din toate țările lumii i-au făcut pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac să râdă, i-au uimit sau i-au șocat cuAfla mai multe!

Veşti bune pentru tinerii artişti din România. X Factor își caută câștigătorul sezonului cu numărul 9 al emisiunii, iar cei interesați se pot deja înscrie la casting! Oricine crede că are ”factorul X” se poate înscrie pe http://casting.a1.ro/xfactor/, urmând apoi ca preselecția să fie apoi făcută de o echipă deAfla mai multe!

Zece concurenți desemnați câștigătorii fiecărei ediții din cel de-al optulea sezon iUmor și câștigătorul semfinalei s-au luptat sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, în marea finală iUmor! Paul Diaconescu, Cristina Garcia, Marius Coandã, Anghel Constantin, Adrian Stoica, Teodora Nedelcu, Eduard Vacariu, Bogdan Nonic, Magdalena Chihaia și Alina RîbuAfla mai multe!

Comedia atinge cote maxime în noul sezon iUmor începând cu sâmbătă, 22 februarie, de la ora 20:00, la Antena 1. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au avut două săptămâni de audiții absolut surprinzătoare, pline de provocări și au primit pe scena iUmor concurenți din toate colțurile lumii, care au venitAfla mai multe!

În această seară, de la ora 20:00, telespectatorii vor avea parte de o ediție specială iUmor în care mai multe vedete, dar și persoane dragi Deliei, lui Cheloo și lui Mihai Bendeac vor veni în fața juraților pentu a face glume pe seama lor. Românii vor putea urmări momente savuroaseAfla mai multe!

Vineri, 29 noiembrie, la iUmor, românii vor putea urmări o ediție specială cu momente în care mai multe vedete, printre care Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gina Pistol și mulți alții, vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri pe cei trei jurați, dar și pe prezentatorii show-ului. MaiaAfla mai multe!