Ediția „X Factor” de miercuri, 23 noiembrie, a adus pe scenă cele 10 grupuri intrate în competiție sub coordonarea lui Ștefan Bănică. Emoții multe, momente muzicale de excepție și laude la care nimeni nu se aștepta, toate acestea au făcut ca ediția difuzată aseară la Antena 1 să fie una cu adevărat spectaculoasă.

După lungi analize, gânduri, decizii deloc ușor de luat, Ștefan Bănică a anunțat la finalul serii care sunt cele patru trupe cu care intră la Dueluri: Oscar și Miruna, Estera și Rebecca, 3 O’Clock și Doredos sunt cei pentru care seara s-a încheiat cu bucurie.

Fetele de la 3O’Clock au fost ultimele care au urcat miercuri seară pe scena „X Factor”, dar așteptarea a meritat. În audiţii cele trei clujence au ridicat juraţii în picioare şi au uimit cu prestaţia lor, iar pentru această etapă a emisiunii au ales o piesă a celor de la Taxi, interpretată în stilul caracteristic lor, „Cele două cuvinte”. Iar jurații au fost pe deplin cuceriți: „A fost cea mai tare adaptare, felicitări”, le-a spus Horia, în vreme ce Delia a adăugat: „Aşa da armonizare. Wow!“. La rândul său, mentorul Ștefan Bănică a avut numai cuvinte de laudă pentru ele: „În ce situaţie mă puneţi. Mă aşteptam la voi, dar nici chiar aşa. Excelentă alegerea piesei, a fost totul în stilul vostru. Ce să mai zic?! Mă bucur pentru acest moment. Vă iubesc din punct de vedere muzical, m-am topit, aşa că vreau să rămâneţi!”.

Și pentru Oscar și Miruna, o alăturare neașteptată în seara grupelor, Bootcampul „X Factor” a fost de bun augur. Foarte diferiți, cu o apariție scenică ce nu poate fi trecută cu vederea, cei doi au făcut impresie bună și au trecut mai departe în concurs. În ciuda refuzului inițial al tânărului de a forma o echipă, Miruna a reuşit să îl convingă că e mai bine aşa. „Nu am crezut că o să ajung până aici. Am sperat, dar nu am crezut. Când am aflat că o să fac trupă cu Oscar am acceptat din prima, chiar dacă iniţial totul a mers greu. Mi s-a apărut arogant. Suntem diferiţi, dar facem lucruri frumoase”, a spus Miruna. Prima întâlnire dintre cei doi a fost una dură, Oscar refuzând să facă parte dintr-o trupă. Timpul, însă, l-a ajutat să vadă partea plină a paharului. La Bootcamp au ales piesa “You Don’t Own Me”, iar partea de rapp a fost scrisă de Oscar. Iar în opinia lui Brenciu, au fost cea mai bună trupă de până atunci. Carla’s Dreams a ținut și el să puncteze: „Oscar, trebuie să fii conştient că Miruna te-a salvat. Mişcarea te-a obosit rău. Ea te-a echilibrat”. Iar mentorul lor, Bănică, a adăugat: „A fost un moment original şi total diferit de ceea ce am văzut până acum. S-a născut ceva frumos pe scenă, mi-aţi captat atenţia, bravo”.

Estera și Rebecca au reușit să-l ridice de pe scaun pe Ștefan, care le-a spus: „Habar nu aveţi ce zace în gâtul vostru!”. Gemenele din Pitești au avut emoții, dar piesa aleasă, “Flashlight”, le-a pus atât de bine în valoare vocile, încât nu a fost niciun dubiu: trebuie să meargă mai departe. Iar trupa Doredos a adus pe scenă un moment de basm. “Ea mi se pare că e din basme, din poveşti. Foarte frumos momentul, bravo”, i-a lăudat Delia pe cei trei basarabeni. Iar Ștefan Bănică a decis imediat: „Mi s-a făcut pielea de găină. Vă aplaud încă o dată. Ce să vă spun? Problema e că mai avem doar trei scaune, aşa că am o propunere: să vă luaţi în braţe şi să vă aşezaţi!”

Bootcampul „X Factor” vine în porție dublă. Edițiile de Bootcamp vor fi difuzate de două ori pe săptămână, după ziua de miercuri, 23 noiembrie, urmează vineri, 25 noiembrie, grupa lui Carla’s Dreams – fetele și miercuri, 30 noiembrie, grupa Deliei – băieții. Iar vineri, 2 decembrie, Duelurile din Bootcamp.