Sorana Cîrstea, eşec la început de an 2020. A fost eliminată la Shenzhen Open

Sorana Cîrstea a început cu stângul sezonul 2020. Românca a fost eliminată duminică, în primul tur la  Shenzhen Open, de chinezoaica Xiyu Wang.

Sorana Cîrsrea a fost învinsă de chinezoaica de 18 ani, aflată pe locful 144 mondial, în trei seturi, după doar o oră şi 41 de minute d ejoc.

Românca a câştigat primul set cu 6-3, după care serviciul nu i-a mai funcţionat deloc şi a pierdut următoarele două seturi cu scor identic, 1-6, 1-6.

Cîrstea va primi un punct WTA şi un cec în valoare de 4,205 dolari pentru prezenţa în primul tur la Shenzhen Open.

Tot duminică, Irina Begu a reuşit să se califice pe tabloul principal de simplu de la Shenzhen Open, după ce a eliminat-o în ultima rundă a calificărilor pe Barbora Krejcikova, scor 7-5, 6-2.