Sorana Cîrstea, calificare istorică în finala turneului de tenis de la Strasbourg

Sorana Cîrstea s-a calificat vineri, pentru prima dată în carieră, în finala turneului WTA 250 de la Strasbourg, Franţa. Românca bifează a şasea carieră WTA a carierei şi a doua din anul 2021 după cea de la Istanbul câştigată în faţa lui Elise Mertens.

Sorana Cîrstea, calificată în semifinale după ambadonul Biancăi Andreescu, a pierdut primul set cu 3-6 în faţa lui Magda Linette.

Românca a revenit apoi spectaculos în setul doi pe care l-a câştigat cu 6-4, iar în al treilea set a defilat, impunându-se cu 6-2.

Românca se va lupta în finală pentru trofeu, cu învingătoarea celeo de-a doua semifinale disputată de Barbora Krejcikova și Jule Niemeier.

Sorana Cîrstea a mai jucat până în prezent, la simplu cinci finale, trei pierdute la Budapest (2007), Toronto (2013) şi Taşkent (2019), prima câştigată în 2008 la Taşkent şi a doua în 2021 la Istanbul.