Simona Halep, numărul doi mondial şi favorită numărul doi la celebrul turneu de tenis de la Indian Wells, a anunţat că nu participă la competiţia din SUA. Românca invocă probleme medicale.

Problemele de sănătate o îmăiedică pe Simona Halep să joace la Indian Wells. Este al doilea turneu pe care Halep îl anulează, după ce a cucerit competiţia de la Dubai. ot din cauza accidentării, Halep nu a participat la turneul de la Doha.

„Sunt foarte dezamăgită să trebuiască să mă retrag de la ediția 2020 a BNP Paribas Open. Din păcate, accidentarea la picior pe care am suferit-o înainte de Dubai încă îmi cauzează probleme, și nu voi putea să mă recuperez în timp pentru a putea ajunge la Indian Wells. Turneul este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante momente pentru mine din calendarul competițional, și sunt foarte tristă să-l ratez anul acesta, dar deja mă gândesc că mă voi întoarce în 2021!”, a scris Simona Halep pe Facebook.

Simona Halep riscă să piardă locul doi mondial, dacă Karolina Pliskova va cucerit turneul de la Indian Wells. În 2019, Halep a fost eliminată în optimi de finală de Marketa Vondrousova, scor 2-6, 6-3, 2-6.

În anul 2015, Simona Halep a cucerit turneul de la Indian Wells după ce a învins-o în finală pe Jelena Jankovic, scor 2-6, 7-5, 6-4.