Simona Halep şi-a aflat adversara de la Transylvania Open

Simona Halep a devenit principala favorită a turneului WTA 250 Transylvania Open ce se va desfăşura începând de azi la BT Arena din Cluj Napoca. Garbine Muguruza, locul 6 mondial şi principală favorită a competiţiei, s-a retras azi din competiţie.

Simona Halep are noroc la tragerea la sorţi a tabloului principal de la Transylvania Open.  Principala favorită a competiţiei va juca în primul tur cu Elena Gabriela Ruse.

Tabloul de simplu feminin mai cuprinde şi alte cinci românce: Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqeline Cristian, Irina Bara şi Andreea Prisăcariu.

Irina Begu, desemnată cap de serie numărul 7, va juca în primul tur cu Irina Bara.

Ana Bogdan joacă în prima rundă cu Ivana Jorovic.

Jaqeline Cristian o va înfrunta în primul meci pe Kaya Juvan iar Andreea Prisăcariu va juca contra unei jucătoare venită din calificări.

Transylvania Open se va desfăşura fără spectatori şi fără patru jucătoare de calibru: Garbine Muguruza, Elise Mertens, Paula Badosa şi Ekaterina Alexandrova.

Transylvania Open este ultima şansă pentru Simona Halep în acest an când poate câştiga un turneu.