Simona Halep s-a retras şi de la turneul din Moscova. Iată ce explicaţii a dat românca!

Simona Halep s-a retras şi de la turneul din Moscova. Iată ce explicaţii a dat românca!
loading...

Simona Halep s-a retras de la turneul din Moscova unde ceruse un wild card. Românca şi-a anunţat retragerea din cauza durerilor la spate. Şi participarea la Turneul Campioanelor este în pericol din cauza herniei de disc.

După trei zile petrecute la Moscova, Simona Halep s-a retras din turneu cu o zi înainte de a juca în turul doi împotriva rusoaicei Anastasia Pavlyuchenkova.

„Am făcut tot ceea ce am putut pentru a fi gata să joc, pentru că mi-am dorit mult să particip la Moscova, dar, din păcate, am în continuare dureri la spate și nu vreau să-mi asum riscuri inutile. Sunt dezamăgită că mă retrag de aici, dar e mai important să pun sănătatea pe primul loc. Am petrecut câteva zile superbe aici, la Moscova, și îi urez turneului mult succes„, a scris Halep pe Facebook.

Halep a participat și la dineul oficial al turneului de la Moscova, dar a ales să se retragă în cele din urmă din competiție.

Este cea de-al treilea turneu consecutiv în care problemele de sănătate îi cauzează probleme Simonei Halep, după Wuhan şi Beijing.

În urmă cu trei săptămâni, Halep a fost criticată pentru faptul că s-a retras de la Beijing după ce a jucat doar un set contra tunisiencei Ons Jabeur. Simona Halep a încasat atunci un cec în valoare de 550.000 de dolari doar pentru că s-a retras după primul meci jucat.

Turneul Campioanelor se va desfăşura în perioada 21-28 octombrie de la Singapore.

Categorii: SPORT

Autor

recentNEWS.ro

Puteți contacta redacția site-ului de știri www.recentnews.ro pentru sugestii, ponturi, comentarii, păreri, sau drepturi la replică, la adresa office@recentnews.ro

Scrie un comentariu

<