Simona Halep s-a retras duminică, de la turneul WTA Premier de la Doha, și nu își va apăra trofeul cucerit în 2014. Românca a fost nevoită să abandoneze turneul din cauza unei accidentări.

Ultimele trei meciuri de la Dubai, cu Makarova, Wozniacki și Pliskova, au solicitat-o la maxim pe româncă.

Simona Halep a anunțat duminică, organizatorii turneului de la Doha, că nu va lua startul în competiție, invocând o accidentare și oboseala acumulată la turneul de la Dubai.

Din punctul nostru de vedere, cel mai important lucru este sănătatea jucătoarei. E un ghinion că Simona a fost nevoită să se retragă și nu își va putea apăra titlul. Ea este o jucătoare populară și îi urăm succes la următorul turneu’”, a declarat directorul turneului Qatar Total Open, Saad Al-Mohannadi.

Potrivit site-ului, Doha Stadium Plus, Simona Halep va participa, totuși, la activitățile de promovare din cadrul competiției dotată cu premii în valoare de 731,000 dolari.

La turneul de la Doha, Simona Halep era favorită numărul doi și calificată direct în turul doi la simplu feminin.

După ce a învins-o pe Karolina Pliskova, cu 6-4, 7-6 (4), sâmbătă, în finala de la Dubai, Simona Halep a vorbit despre problemele fizice cu care s-a confruntat în ultimele zile: Sunt foarte, foarte obosită. Mă dor toate, dar cred că este normal. Am avut meciuri dificile (…). Totul mă doar, coastele, glezna… și sper să fiu OK pentru săptămâna viitoare, sper să mă recuperez repede. Nu știu dacă voi putea juca în Qatar. Mă voi odihni și vom vedea.

După care, pe pagina sa de facebook a postat un mesaj de mulțumire echipei medicale care a îngrijit-o la Dubai: Vreau să mulțumesc foarte mult și echipei Football Medicine, lui Pedro, Paulo și Ruben, pentru tot sprijinul și ajutorul acordat săptămâna aceasta și pentru că au avut grijă să fiu aptă să pot duce la bun sfârșit acest turneu.

De luni, Simona Halep revine pe locul trei mondial, grație celor 900 de puncte cucerite sâmbătă la Dubai.