Simona Halep are ceva probleme medicale după meciul câştigat sâmbătă la Cluj Napoca, în faţa elveţiencei Viktorija Golubic.

Simona jalep a declarat că la scurt timp după startul partidei a suferit o contractură la picior.

„Sunt bucuroasă că am reuşit să câştig acest prim meci. De fiecare dată e greu la FedCup, dar astăzi a fost ceva deosebit, o ceremonie deosebită. Am fost foarte impresionată şi contractată de emoţie şi am suferit o contractură la picior în ghemul doi. Dar o să mă recuperez şi o să joc mâine. Nu se pune problema să nu fiu mâine în teren. Vine din interior cât de mult îţi doreşti să termini un meci, dar astăzi nu a contat durerea. Toţi m-au ajutat astăzi să câştig, dar mai ales publicul”, a spus Halep.

Românca a subliniat că pentru ea a fost de trei ori mai greu decât în finala Australian Open: Am declarat şi pe teren, după meci, că a fost de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne, din cauza emoţiilor. Când am emoţii nu pot să mănânc, am dureri şi arsuri la stomac, iar corpul meu e contractat.

Întrebată cu ce s-a deosebit acest meci pentru ea, Halep a răspuns: Ceremonia a fost specială, a fost în premieră, dar m-a impresionat foarte mult că după ce am fost prezentată în echipă toată lumea a început să strige: ‘Simona’. Faptul că atât de mulţi oameni şi-au dat interesul să creeze coregrafia şi mi-au scandat numele şi au pus multă energie mă face să apreciez şi m-a emoţionat.

Simona Halep a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA, în primul meci al întâlnirii România – Elveţia, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, care se desfăşoară la Cluj-Napoca. Iar Irina Begu s-a impus în faţa lui Timea Bacsinszky, scor 6-4, 6-4.