Simona Halep a fost eliminată marţi, în optimi de finală, de belgianca Elise Mertens, în trei seturi, la turneul de la Madrid unde românca era a treia favorită.

Simona Halep a pierdut meciul după numeroasele greşeli neforţate comise pe parcursul celor trei seturi. Marea problemă a româncei a fost serviciul care nu a funcţionat mai deloc.

După ce a câştigat primul set cu 6-4, Halep a cedat setul doi cu 5-7, deşi conducea cu 4-3 şi serviciul. În setul trei, Halep a condus cu 3-1, 4-3, însă a pierdut cu 5-7, tot pe propriul serviciu.

Simona Halep a fost eliminată de cea care în urmă cu o sîăptămână era înfinsă clar, în două seturi, în finala de la Istanbul, de către Sorana Cîrstea.