Simona Halep a revenit de azi pe locul trei mondial grație câștigării turneului de tenis WTA Premier 5 de la Dubai, dotat cu 900 de puncte.

Simona Halep revine pe locul trei mondial, la doar o săptămână de când picase pe locul patru. Românca are acum un total de 6571 puncte WTA, fiind la 1639 de puncte de locul doi deținut de Maria Sharapova, și la 3021 de puncte de locul unu mondial, deținut de americanca Serena Williams.

Însă, de lunea viitoare, Halep ar putea reveni din nou pe locul patru mondial, întrucât s-a retras de la turneul de tenis de la Doha și nu își poate apăra punctele din 2014. Petra Kvitova, aflată acum pe locul 4, este principala favorită la Doha. Dacă cehoaica câștigă turneul, o detronează pe Halep de pe podiumul WTA.

Irina Begu a urcat un loc față de săptămâna trecută, până pe 33, cu un total de 1433 de puncte.

Monica Niculescu a coborât un loc, până pe 62, iar de azi are un total de 853 de puncte WTA.

Alexandra Dulgheru a urcat trei locuri în ierarhia WTA, până pe 94.

În timp ce Andreea Mitu a reușit să urce șapte locuri în clasament, până pe 110, fiind la doar 73 de puncte de top 100 mondial.

Sorana Cîrstea își continuă prăbușirea în clasament. Românca a coborât 27 de locuri, fiind de azi pe 143, cu un total de doar 389 de puncte.