Simona Halep a oferit noi informații despre starea sa de sănătate. Românca a declarat că se recuperează şi că ia o pauză de tenis. Numărul unu mondial a precizat că nu ar avea nevoie de intervenție chirurgicală pentru faptul că suferă de hernie de disc.

Simona Halep spune că face tot posibilul să se recupereze pentru a fi prezentă cu siguranță la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Mă simt destul de OK. Bineînţeles că am fost îngrijorată, dar am făcut RMN şi acum ştiu foarte bine ce am. Am mai avut probleme în trecut, dar acum este un pic mai mult. O să fac recuperare, o să fac tratament, fizioterapie, atât, nimic mai mult. Şi sper să fiu aptă să joc la turnee. Cred că voi mai face pauză încă o săptămână, fără să joc tenis şi după aceea o să o iau uşor-uşor. Am fost îngrijorată şi eu la început când nu ştiam ce am, însă după ce am făcut RMN-ul şi am vorbit cu medicii m-am relaxat pot să spun. Orice tenismen are această problemă şi oarecum este normal. Bineînţeles că există un risc, orice accidentare este un risc, dar nu e un risc atât de mare. Nu e un pericol să se întâmple ceva foarte grav. De aceea o să-mi păstrez încrederea şi vom vedea ce va fi în viitor. Mă duc sigur la Turneul Campioanelor! Cea mai importantă e sănătatea, dar nu se pune problema de operaţie”, a declarat liderul mondial, potrivit Hot News.

Dacă la Turneul Campioanelor, Halep spune că va fi prezentă, la turneul din Moscova, lucrurile sunt complicate. Deşi a cerut o invitaţie de la organizatori, din cauza herniei de disc, Halep ar putea să nu participe la Mosova, competiţie ce se desfăşoară în perioada 15-21 octombrie.