Simona Halep a cucerit sâmbătă, pentru prima dată în carieră, turneul WTA Premier 5 de la Dubai. După un final dramatic, în care a ratat două mingi de meci pe propriul serviciu, Halep a învins-o pe Karolina Pliskova și și-a trecut în palmares cel de-al zecelea trofeu WTA.

Simona Halep a reușit un victorie fantastică dar cu un final dramatic, demn de infarct. Românca a învins-o în două seturi, scor 6-4, 7-6(7-4), pe cehoaica Karolina Pliskova, locul 18 mondial.

Simona Halep și-a adjudecat primul set cu 6-4 după 40 de minute de joc. În setul doi, jocul a fost un adevărat carusel, iar finalul a fost unul de infarct, nerecomandat cardiacilor.

Halep și-a pierdut serviciul la 1-0, a egalat apoi la 2-2, apoi a făcut break la 3-3. După care din nou și-a pierdut serviciul din nou la 4-3, și mai apoi la 5-4 a servit pentru meci, scor la care a a ratat o primă minge de titlu. Cehoaica a egalat la 5-5, scor la care Halep a făcut re-break și a servit a doua oară pentru meci. Dar și de astă dată a ratat o minge de meci și s-a ajuns în tie-break. De astă dată, din fericire, Halep a închis meciul cu cea de-a treia minge. Adjudecându-și astfel cel de-al 10-lea trofeu din carieră.

Pentru adjudecarea trofeului la Dubai, Simona Halep va fi recompensată de organizatori cu 900 de puncte WTA și un cec în valoare de 456,000 de dolari.

În timp ce Karolina Pliskova va primi un cec în valoare de 227,860  de dolari și 585 puncte WTA.

Este cea de-a 16-a finală jucată în carieră de româncă și a doua din 2015. Până acum, Halep are câștigate nouă turnee, șase în 2013, două în 2014 și unul în 2015.

În 2013, Simona Halep a câștigat șase turnee: Nurnberg, s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia.

În 2014, Halep și-a adjudecat turneul de la Doha și cel de la București. Tot în 2014, românca a jucat finală la turneul Masters de la Madrid, finală la Roland Garros şi la Turneul Campioanelor, dar şi în semifinale la Wimbledon şi Indian Wells. Este cel de-al doilea trofeu WTA Premier 5 de 900 de puncte cucerit de Halep, după cel din 2014 de la Doha.

De luni, Simona Halep revine pe locul trei mondial, grație celor 900 de puncte adjudecate la Dubai.